Este sezonul vacanțelor și unul dintre locurile preferate ale românilor este, evident, sora latină, Italia.
Dar Italia nu înseamnă doar artă, istorie, plaje memorabile ci și mâncarea lor specifică, care este tot o formă de artă, iar regulile nescrise ale localnicilor trebuie respectate cu sfințenie.
Eva Sandoval, autoare de ghiduri turistice despre sudul Italiei și cunoscătoare a tradițiilor culinare italiene, explică pentru bbc.com, faptul că mâncarea italiană este construită în jurul simplității: ingrediente locale, de sezon, preparate fără a ascunde gustul natural al produselor.
„Mesele nu sunt niciodată grăbite și sunt considerate una dintre principalele plăceri ale vieții”, spune aceasta.
Pentru cei care vor să mănânce „ca un italian”, există câteva reguli importante.
Una dintre cele mai cunoscute reguli italiene este legată de cappuccino. Mulți turiști se întreabă dacă există o oră exactă după care această cafea devine „interzisă”: 10:00, 12:00 sau poate după prânz.
În realitate, explicația este mai simplă: în Italia, cappuccino este considerată o băutură de mic dejun.
Italienii îl beau dimineața, de obicei alături de o brioșă sau un produs de patiserie. Combinația dintre laptele spumat și cafea este considerată prea consistentă pentru mesele principale ale zilei.
După prânz sau cină, italienii aleg de obicei un espresso sau un macchiato.
A cere un cappuccino la ora 22:00, după o farfurie de paste, poate provoca priviri uimite din partea celor din jur.
O masă italiană urmează o structură bine stabilită, asemănătoare unei construcții culinare în care aromele cresc treptat:
antipasto – aperitiv;
primo – primul fel, de obicei paste, risotto sau supă;
secondo e contorni – carne sau pește, alături de garnituri;
dolce – desert;
caffè e amaro – cafea și digestiv.
Turiștii pot renunța la anumite feluri, dar schimbarea ordinii este privită cu neînțelegere.
În Italia, salata nu se servește de obicei la începutul mesei. Insalata mista este o garnitură care însoțește felul principal.
De asemenea, pastele nu sunt o garnitură. Ele reprezintă un fel de mâncare în sine.
Una dintre regulile importante ale gastronomiei italiene este separarea aromelor provenite din mare și din munte.
Fructele de mare și brânzeturile maturate nu sunt, în general, asociate. De aceea, pentru mulți italieni, ideea de a presăra parmezan peste spaghetti alle vongole (spaghete cu scoici) pare nepotrivită.
Tradiția consideră că aromele puternice ale brânzeturilor pot acoperi gustul delicat al peștelui și al fructelor de mare.
La fel, un meniu italian va păstra de obicei o anumită coerență: după un preparat marin urmează alte preparate marine, nu paste bolognese sau carne de porc.
Există, desigur, excepții, anumite rețete tradiționale combină fructele de mare cu brânzeturi, dar acestea sunt preparate consacrate, nu combinații improvizate.
În multe restaurante italiene, preparatele sunt considerate creații ale bucătarului, nu simple formule care pot fi schimbate după preferințe.
A cere schimbarea unui ingredient principal poate fi perceput ca o intervenție asupra echilibrului rețetei.
De exemplu, forma pastelor este aleasă în funcție de sos: pastele scurte rețin mai bine sosurile dense, iar cele lungi sunt potrivite pentru sosuri mai fine.
Totuși, există o excepție importantă: alergiile sau nevoile alimentare speciale sunt întotdeauna luate în considerare. Ceea ce italienii nu apreciază este transformarea completă a unui preparat tradițional.
În afara Italiei vorbim adesea despre „mâncare italiană” ca despre un singur concept. În realitate, Italia are zeci de bucătării regionale.
Identitatea culinară italiană este profund legată de teritoriu. Fiecare regiune are produse, rețete și tradiții proprii.
Napoli este locul de origine al pizzei;
Roma este renumită pentru cacio e pepe și carbonara;
Genova este patria pesto-ului;
Florența este celebră pentru bistecca alla fiorentina;
Veneția este cunoscută pentru cultura aperitivului, cu cicchetti și Aperol Spritz;
Coasta Amalfi este asociată cu limoncello.
Pentru un turist, să viziteze un oraș italian fără să guste specialitățile locale înseamnă să piardă o parte importantă din experiență.
În Italia, masa este un moment social.
Prânzul sau cina pot dura ore întregi, cu pauze între feluri, conversații, vin și povești.
Restaurantul nu este privit ca un loc unde vii să mănânci rapid și să pleci, ci ca un spațiu de relaxare și întâlnire.
Cina italienilor începe adesea târziu, după ora 21:00, iar finalul poate veni aproape de miezul nopții.
Graba este una dintre cele mai mari diferențe dintre stilul de viață italian și cel al turiștilor obișnuiți cu mese rapide.
Finalul unei mese italiene tradiționale este aproape un ritual și este compus din: desert, espresso sau macchiato și amaro.
Amaro este un lichior digestiv cu gust amar, preparat de obicei cu plante, coji de citrice, nuci sau alte ingrediente aromatice.
Fiecare regiune are propriile variante, iar italienii recomandă adesea să fie încercată specialitatea locală sau chiar un amaro făcut în casă.
Pentru italieni, masa nu se termină atunci când farfuria este goală, ci atunci când conversația se încheie, cafeaua este băută, iar digestivul este savurat.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți