Fermierii români trebuie să abordeze cu maximă prudență noul sezon agricol, chiar dacă perspectivele de producție sunt favorabile. Mesajul vine de la Liviu Dobre, CEO Agricover Holding, care le recomandă agricultorilor să evite investițiile riscante, să-și controleze strict costurile și să acorde o atenție sporită planificării financiare.
În cadrul podcastului „Agricultura în schimbare”, Liviu Dobre a subliniat că majoritatea fermelor din România sunt afaceri de familie, iar deciziile financiare din această perioadă pot influența stabilitatea lor pe termen lung.
„Fermierii sunt antreprenori. Cred că 99% din fermele din România sunt business-uri de familie. Eu i-aș sfătui să fie cumpătați și disciplinați”, a declarat CEO-ul Agricover Holding, la podcastul ”Agricultura în schimbare”, o producție G4Food.
Deși anul agricol se anunță unul bun din punct de vedere al producțiilor, Liviu Dobre consideră că acesta nu este momentul potrivit pentru investiții majore în utilaje sau în dezvoltarea unor activități conexe.
„Poate că nu este cel mai bun moment să faci investiții în utilaje mai moderne sau în activități conexe. Atenție mare la investiții. Atenție mare la controlul costurilor”, a avertizat acesta.
În opinia sa, prioritatea fermierilor trebuie să fie eficientizarea cheltuielilor și optimizarea costului de producție.
„Încercați să optimizați cât de mult se poate costul pe hectar și să fiți siguri că, dacă nu aveți cunoștințele financiare necesare pentru a face acest lucru, lucrați cu oameni care vă pot ajuta în planificarea financiară a fermelor. Este esențial pentru voi”, a explicat Liviu Dobre.
Directorul Agricover atrage atenția că, odată cu începerea campaniei de recoltare, începe practic un nou ciclu financiar pentru ferme, iar gestionarea veniturilor și a cheltuielilor devine decisivă.
„Anul acesta se anunță un an bun. O să avem producții, dar tocmai pentru că acum, în vară, intrăm într-un ciclu de recoltare semnificativ și se resetează ceasul în ciclul agricol, fermierii trebuie să fie foarte atenți la modul în care își planifică financiar ferma”, a spus acesta.
Potrivit lui Liviu Dobre, succesul unei exploatații agricole nu depinde doar de nivelul producției, ci și de disciplina financiară și de capacitatea administratorilor de a lua decizii prudente într-o perioadă în care agricultura rămâne expusă numeroaselor riscuri economice și climatice.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți