Medicii oncologi atrag atenția: renunțați la acest obicei de la micul dejun. Poate crește riscul unor forme de cancer / „O singură masă nu provoacă cancer, însă tiparul alimentar pe care îl urmezi zi de zi poate să crească riscurile”

Medicii oncologi atrag atenția: renunțați la acest obicei de la micul dejun. Poate crește riscul unor forme de cancer  / „O singură masă nu provoacă cancer, însă tiparul alimentar pe care îl urmezi zi de zi poate să crească riscurile”
FOTO: Freepik

Micul dejun este considerat de mulți cea mai importantă masă a zilei, însă specialiștii în oncologie avertizează că alegerile făcute dimineața pot influența sănătatea pe termen lung. Consumul frecvent de cereale ultraprocesate, produse de patiserie, brioșe sau alte alimente bogate în zahăr și carbohidrați rafinați este asociat cu un risc mai mare de obezitate și, indirect, cu dezvoltarea mai multor tipuri de cancer.

„O singură masă nu provoacă cancer, însă tiparul alimentar pe care îl urmezi zi de zi poate fie să crească riscurile, fie să ajute organismul să devină mai rezistent”, explică Tracy Crane, director de medicină a stilului de viață și prevenție la Centrul Oncologic Sylvester al Universității din Miami, citată de publicația Parade.

De ce sunt problematice alimentele dulci și ultraprocesate

Potrivit medicului Ketan Thanki, chirurg specializat în cancer colorectal, excesul de calorii și carbohidrați rafinați favorizează acumularea kilogramelor în plus. Obezitatea este recunoscută drept factor de risc pentru numeroase forme de cancer.

În plus, aceste produse determină creșteri rapide ale glicemiei și ale nivelului de insulină din organism, dar și ale unor markeri inflamatori care pot favoriza dezvoltarea tumorilor.

„Brioșele, produsele de patiserie și multe cereale pentru micul dejun au multe calorii, dar puține proteine și fibre. Ele cresc rapid glicemia fără să ofere senzație de sațietate pentru mult timp”, explică oncologul Wesley Talcott.

- articolul continuă mai jos -

Specialiștii subliniază că unele dintre aditivii utilizați în alimentele ultraprocesate sunt încă studiați pentru a se înțelege mai bine impactul lor asupra sănătății. Deocamdată nu există dovezi clare că aceștia provoacă direct cancer, însă cercetările continuă.

Alimentația influențează riscul de cancer

Experții spun că dieta afectează sănătatea prin mai multe mecanisme: controlul greutății corporale, sensibilitatea la insulină, nivelul inflamației, microbiomul intestinal și expunerea zilnică la diferiți compuși alimentari.

Societatea Americană de Cancer recomandă o alimentație bazată pe fructe, legume, cereale integrale, surse slabe de proteine și produse lactate cu conținut redus de grăsimi. În același timp, este recomandată limitarea consumului de zahăr adăugat, sare și grăsimi saturate.

Ce ar trebui să conțină un mic dejun mai sănătos

Medicii recomandă construirea micului dejun în jurul a două elemente esențiale: proteine și fibre.

Printre opțiunile considerate benefice pentru sănătate se numără:

  • iaurt grecesc simplu cu fructe de pădure și nuci;
  • ouă alături de pâine integrală;
  • terci de ovăz cu fructe și semințe sau nuci.

„Gândiți-vă la proteine și alimente de origine vegetală înainte de zahărul procesat”, recomandă Tracy Crane.

La rândul său, oncologul Ezekiel Emanuel afirmă că un mic dejun bogat în proteine și fibre contribuie atât la menținerea sănătății generale, cât și la reducerea riscului de cancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți