Deserturile copilăriei: Ce dulciuri au rămas în memoria românilor după zeci de ani / De la mămăligă cu dulceață la griș în lapte sau ciurigăi maramureșeni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Înainte de supermarketuri pline de prăjituri, torturi și deserturi sofisticate, copilăria multor români avea gustul unor preparate simple, făcute în casă. Uneori era vorba despre un griș cu lapte, alteori despre o prăjitură cu mere sau chiar despre o felie de pâine cu zahăr.

Am adunat amintirile a cinci persoane din generații diferite pentru a afla care sunt deserturile care le-au rămas cel mai puternic întipărite în memorie. Deși poveștile vin din locuri diferite ale țării, un lucru apare frecvent în aproape toate mărturiile: bunicii, vacanțele de vară și deserturile pregătite cu ce exista în casă.

Grișul cu lapte pare să fie marele câștigător

Dintre toate deserturile amintite, grișul cu lapte apare cel mai des. Este menționat de trei dintre cei cinci participanți și pare să fi fost unul dintre cele mai răspândite dulciuri ale copilăriei. Pentru Marius (55), din Alba, grișul cu lapte era desertul care îi alunga supărarea atunci când bunica îi promitea un tort care se dovedea a fi altceva.

„Mi-am petrecut copilăria la Cugir, în județul Alba. Țin minte că bunica îmi trimitea vorbă să merg la ea că mi-a făcut «tort». Dar când mergeam, era de fapt mămăligă cu dulceață. Și tare mă supăram, că eu mă așteptam la tort adevărat. Dar apoi îmi făcea orez în lapte sau griș în lapte și îmi punea dulceață peste ca să mă împace. Și ne făcea deseori prăjitură cu mere sau mere coapte.”

Și Diana (29) își amintește cu drag același desert. „Aveam un desert preferat pe care mi-l făcea bunica. Era un aluat ca de pancove, dar tăiat romb și cu o gaură în mijloc, pe unde era răsucit. Nu țin minte cum le spunea bunica, dar cred că se numesc ciurigăi în Maramureș. Alteori îmi făcea griș în lapte, cu dulceață pe deasupra. Era pe locul doi în topul preferințelor mele. În schimb, mama mea îmi făcea niște prăjituri asemănătoare cu profiterolul, niște biluțe din aluat umplute cu cremă. Puteam să mănânc în neștire.”

Prăjitura cu mere, un clasic al copilăriei

La fel de prezentă în amintirile celor intervievați este și prăjitura cu mere, unul dintre cele mai populare deserturi de casă din România. Claudiu (56), care și-a petrecut vacanțele la Cicârlău, lângă Baia Mare, își amintește că aceasta era aproape nelipsită. „Aveam bunică la Cicârlău, lângă Baia Mare. Acolo îmi petreceam verile. Țin minte că eram afară toată ziua, până noaptea, vedeam în casă negri de murdari. Mâncam toate fructele pe care le găseam prin livezi. Și mai țin minte că bunica ne făcea prăjitura cu mere. Aceea era nelipsită din copilăria mea. Dar mai făcea și altele. Îmi amintesc lapte de pasăre, orez în lapte, griș în lapte. Și mai și țin minte o prăjitură de la cofetăria Violeta din Baia Mare. Avea un blat însiropat și straturi de budincă deasupra. Era incredibil de bună.”

Mămăliga cu magiun și deserturile simple ale satului

Pentru cei care și-au petrecut copilăria la țară, deserturile nu erau întotdeauna prăjituri elaborate. De multe ori erau preparate simple, realizate din ingredientele aflate la îndemână.

Simona (41) își amintește verile petrecute la bunici în Maramureș. „Vacanțele de vară mi le petreceam la bunica din Câmpulung la Tisa, eu fiind din Sighetu Marmației, Maramureș. Acolo ne adunam toți cei opt nepoți și cât era vara de lungă, era o distracție continuă. Mi-l amintesc pe bunicul citind ziarul, iar pe bunica dereticând prin casă și gătind pentru noi toți. Iar când vine vorba de deserturi, nu pot uita acea prăjitură de mălai sau mămăliga cu magiun.”

O amintire asemănătoare are și Marius, care povestește despre „tortul” copilăriei sale.

Pâinea cu zahăr, desertul unei generații

Nu toate amintirile sunt legate de prăjituri sau deserturi elaborate. Pentru mulți copii ai anilor ’80 și ’90, dulcele însemna uneori ceva extrem de simplu. Angela (44) își amintește una dintre cele mai accesibile gustări ale vremii. „Nu îmi amintesc prea multe deserturi din copilărie. Când aveam poftă de dulce, mama ne făcea pâine cu ulei și cu zahăr. Noi ne mulțumeam cu faptul că era dulce și era accesibil. Nu aveam pretenții prea mari.”

Gustul care a rămas în memorie

Deși deserturile amintite sunt diferite, poveștile au un element comun. Nu rețeta este cea care a rămas cel mai bine întipărită în memorie, ci oamenii care o pregăteau. Bunicile care făceau griș cu lapte, mamele care pregăteau pâine cu zahăr sau vacanțele petrecute printre livezi apar în toate amintirile mai puternic decât ingredientele.

Iar dacă ar fi să alegem un câștigător simbolic al acestor amintiri, grișul cu lapte pare să fie desertul care unește cel mai bine generațiile. Simplu, ieftin și prezent în casele multor români, el continuă să fie unul dintre cele mai recognoscibile gusturi ale copilăriei.