Parcul Titan din București devine, timp de trei zile, punctul de întâlnire al gastronomiilor și tradițiilor asiatice, odată cu cea de-a șasea ediție Asian Food Fest, organizată de vineri până duminică în zona Calul Titanilor, la intrarea dinspre strada Liviu Rebreanu, transmite Agerpres.
Potrivit organizatorilor, festivalul va reuni sute de expozanți, artiști, dansatori și creatori care vor transforma spațiul într-o incursiune în cultura asiatică.
„Festivalul propune o experiență completă, în care gastronomia se împletește cu muzica, dansul, arta și obiceiurile specifice culturilor asiatice. De la street food reinterpretat și deserturi japoneze inspirate de cultura manga, până la demonstrații artistice și ateliere interactive, Asian Food Fest promite o vacanță exotică lipsită de grija bagajelor și a pașaportului”, au transmis organizatorii.
Ediția din acest an aduce preparate inspirate din gastronomia unor țări precum:
Vizitatorii vor găsi și:
Organizatorii spun că vor exista și opțiuni vegane, fără gluten sau fără zahăr.
Pe scena amplasată lângă lacul din Parcul Titan vor avea loc spectacole inspirate din mai multe culturi asiatice:
Serile vor continua cu petreceri în aer liber dedicate culturii pop asiatice și muzicii orientale contemporane.
Festivalul include și o zonă de ateliere creative și experiențe culturale interactive, unde copiii și adulții vor putea participa gratuit la activități precum:
Va exista și o zonă dedicată culturii manga și accesoriilor inspirate din cultura japoneză contemporană.
Intrarea este liberă.
Programul festivalului este:
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți