Mulți oameni evită peștele congelat, considerând că este inferior celui proaspăt. Marian Cuzdrioreanu, antreprenor în industria pescărească, fondator Victorița Pescărița și președinte RO-FISH, cunoscut ca „Don Mariano”, spune însă că problema nu este congelarea, ci modul în care produsul este ales și preparat acasă. Într-un interviu acordat G4Food, antreprenorul explică ce trebuie urmărit la cumpărare și care este una dintre cele mai frecvente greșeli făcute în bucătărie.
Modul în care este pregătit peștele poate face diferența dintre un preparat reușit și unul compromis complet, spune Marian Cuzdrioreanu, antreprenorul din spatele brandului Victorița Pescărița.
Într-un interviu realizat de G4Food, acesta a vorbit despre cele mai importante lucruri pe care oamenii ar trebui să le știe atunci când cumpără și gătesc pește, mai ales în cazul produselor congelate.
„Sunt două etape: etapa alegerii materiei prime și etapa preparării. Și este foarte simplu. Nu vă fie frică de peștele congelat. Trebuie să știți că trebuie să aibă aceleași calități pe care le are și peștele proaspăt. Haideți să le enumerăm”, dezvăluie acesta.
Marian Cuzdrioreanu spune că alegerea materiei prime este primul pas esențial.
În cazul peștelui proaspăt, acesta recomandă să fie urmărite câteva semne clare:
„El are un miros specific mediului din care provine, fie apă sărată, fie apă dulce. Carnea este fermă, nu este fleșcăită. Peștele congelat este, de obicei, decapitat și eviscerat, deci nu mai avem problema branhiilor. Iar la cel proaspăt, ochii trebuie să fie limpezi, solzii să nu se desprindă ușor, iar burta, dacă este întreg, trebuie să fie fermă, nu moale.
Vreau să vorbesc în termeni simpli, pe care îi înțelegem cu toții. Deci peștele congelat și fructele de mare trebuie să îndeplinească aceleași calități ca și peștele proaspăt”, a spus Don Mariano.
Un lucru pe care mulți oameni îl ignoră este eticheta produsului. Marian Cuzdrioreanu recomandă alegerea produselor marcate drept „sea frozen”, adică pește congelat direct pe mare, imediat după captură.
„Și, foarte important, citiți eticheta. De exemplu, la peștele congelat, vă sugerez să cumpărați pește care a fost pescuit și congelat pe mare („sea frozen”). De ce? Pentru că este congelat imediat după captură. Dacă nu, durează mai mult până ajunge la procesare. Citind eticheta, vă dați seama cât de proaspăt este produsul și acest lucru este esențial”, a mai explicat acesta.
Potrivit antreprenorului, una dintre cele mai frecvente greșeli este modul în care oamenii decongelează peștele.
„O greșeală frecventă pe care o face lumea și care depreciază peștele congelat este decongelarea în apă caldă sau la microunde. Greșit. Peștele trebuie decongelat lent, în frigider, de la o zi la alta. Cel mult poate fi lăsat în bucătărie, după care îl spălați și îl preparați în funcție de ce doriți”.
Interviul face parte din seria G4Food dedicată business-urilor din HoReCa și poate fi urmărit integral pe canalele G4Food, unde Marian și Costin Cuzdrioreanu vorbesc despre dezvoltarea unei afaceri de familie într-o piață în care consumul de pește rămâne scăzut.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți