Cum arată masa ideală de 1 Mai / Un bucătar explică ce să cumperi din piață și cât te costă un meniu complet pentru această ocazie

Cum arată masa ideală de 1 Mai / Un bucătar explică ce să cumperi din piață și cât te costă un meniu complet pentru această ocazie
FOTO: Magnific

Pentru mulți români, 1 Mai înseamnă mai mult decât o zi liberă. Este startul neoficial al sezonului de grătare, al meselor lungi cu familia și prietenii și al ieșirilor la iarbă verde. Iar când vine vorba de meniul ideal, alegerea ingredientelor face toată diferența.

Bucătarul Petrică Dumitrescu a făcut un tur al Halei Obor și a explicat cum poate fi construită o masă completă de 1 Mai, de la aperitive și carne, până la garnituri, băuturi și desert. Totul cu produse simple, accesibile și ușor de găsit, arată NewsEdge.

Aperitive simple, dar eficiente

Potrivit bucătarului, începutul mesei trebuie să fie relaxat, fără complicații. Pentru deschiderea apetitului, recomandarea este simplă: boluri cu alune, semințe și sărățele. „Aperitivele trebuie să deschidă apetitul și conversația”, spune Petrică Dumitrescu.

Pe lângă gustările rapide, platourile cu brânzeturi rămân o variantă clasică. Brânza de oaie este una dintre recomandările sale, datorită gustului intens, iar cașcavalul afumat completează bine un astfel de platou. La Hala Obor, un kilogram de cașcaval Rucăr-Dalia costă 43,99 lei.

- articolul continuă mai jos -

Mezelurile care merg perfect la început de masă

Mușchiul țigănesc și slănina sunt printre alegerile clasice pentru masa de 1 Mai. Pentru copii, bucătarul recomandă șunca presată de pui sau curcan. Prețurile din piață sunt de 45,99 lei pe kilogram pentru mușchiul țigănesc și 38,99 lei pentru șunca de pui.

Pentru un plus de nostalgie, bucătarul propune și o variantă simplă, dar memorabilă, care amintește de vremurile din trecut, când parizerul era cel mai popular dintre mezeluri. „Luăm o bucată de parizer, o înfășurăm într-un ziar, punem lângă o ceapă verde și un borcan cu muștar”, spune acesta.

Peștele, alternativa mai ușoară

Chiar dacă micii și carnea de porc domină mesele de 1 Mai, peștele rămâne o opțiune bună pentru cei care vor ceva mai ușor. În Hala Obor, crapul costă 28,90 lei pe kilogram, carasul 29,90 lei, iar macroul norvegian ajunge la 34,90 lei pe kilogram. Dacă este cumpărat file, crapul costă 45 de lei kilogramul.

Legumele, echilibrul perfect lângă grătar

Petrică Dumitrescu spune că legumele nu trebuie tratate ca simplă garnitură. Ele aduc echilibru într-un meniu dominat de preparate grele. Roșiile, castraveții, ceapa verde, ridichile, ardeii murați, dovleceii și ciupercile sunt printre variantele recomandate. La Obor, roșiile bulgărești se vând cu aproximativ 9 lei kilogramul, iar ceapa românească ajunge la 5 lei kilogramul.

Carnea, elementul central al mesei

La capitolul carne, regula este clară. Bucătarul recomandă aproximativ 350 de grame de carne crudă pentru fiecare persoană. Ceafa de porc este una dintre cele mai sigure alegeri. „Este suculentă, ușor de gătit și e greu să ratezi cu ea”, explică el.

Dar marinarea este esnețiaă, dacă vrem să avem un preparat din carne aromat și suculent. Pentru porc, recomandarea este o marinadă simplă cu ulei, boia, cimbru și usturoi, făcută cu cel puțin trei ore înainte. Pentru pui, varianta ideală este cu iaurt, lămâie și usturoi. Pulpa de porc costă 21,99 lei pe kilogram, pieptul de porc 25,99 lei, iar pastrama ajunge la 60,99 lei kilogramul.

Micii, pâinea și sosurile

Nicio masă de 1 Mai nu pare completă fără mici. La Hala Obor, o caserolă cu 10 mici de vită costă 40 de lei. Muștarul, partenerul clasic al micilor, costă aproximativ 5 lei borcanul.

Pâinea proaspătă este considerată esențială. Bucătarul recomandă mai multe tipuri, de la franzela clasică la variante cu semințe. La Obor, o pâine cu cereale costă 6 lei, iar o pâine albă împletită costă 5 lei.  Un truc simplu este rumenirea pâinii direct pe grătar pentru un gust ușor afumat.

Băuturile, între bere și șpriț

Deși berea rămâne alegerea clasică, Petrică Dumitrescu spune că vinul alb și șprițul câștigă tot mai mult teren la mesele de grătar. Pentru carnea de porc sau pastramă, recomandarea merge spre vin roșu. La Obor, o sticlă de vin poate costa între 19 și 75 de lei.

Mai putem vorbi despre deserturi, pe care bucătarul le recomandă simple precum amandine, eclere sau cremșnit. Acestea se găsesc în comerț și sunt foarte apreciate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți