1 Mai în București, acum 150 de ani / Și atunci sfârâiau grătarele, dar de multe ori petrecerea nu se termina bine

„Obiceiul era ca poporul, de Paști, de Sf. Gheorghe și de 1 Mai să petreacă în Grădina Bordeiului (astăzi Parcul Bordei, învecinat cu Herăstrăul)”, povestește Constantin Bacalbașa, în lucrarea sa ”Bucureștii de altădată”.

Poveste de 1 Mai 1882

Iată cum s-au petrecut lucrurile în anul 1882: „Lumea venea în grupuri de prieteni sau cu familiile. Cu toții își aduceau merindele, căci aici nu se vindeau decât vin, mititei, cașcaval, pâine, ridichi și oale noi, cu capacitatea de un litru.

Oamenii își alegeau un loc pe iarbă, unde întindeau ziare, țoluri sau șervete. Apoi bărbații plecau după cumpărături. Mai întâi cumpărau una sau mai multe oale de un litru, nesmălțuite, la prețul de 10 bani bucata. Apoi se așezau la coadă la vin. Un butoi era așezat la gura unei pivnițe. Clientul așeza oala sub canea, plătea 80 de bani, cât costa litrul de vin, iar vinarul dădea drumul licorii până se umplea oala.

Alături erau mititeii. Câteva grătare în aer liber frigeau mititeii pe care îi pregăteau alături bucătarii. Zeci de mii de mititei treceau din mâinile bucătarilor în cele ale grataragiilor și, de pe grătare, pe hârtiuțele pe care le întindeau clienții grăbiți și înfometați.

În sfârșit, încărcați cu oalele de vin, cu mititeii purtați în hârtii, cu pâinea, cu ridichiile, cu cașcavalul, oamenii își regăseau culcușurile, se trânteau pe iarbă și începeau petrecerea.”

Petrecerea se sfârșea cu oale sparte

Bărbații dezbrăcați la jiletcă ori la cămașă, femeile cu tistimelele desfăcute, cu cozile răsfirate, toți înviorați de băutură, vorbeau deodată sau cântau. Uneori, aceste petreceri se terminau și cu strașnice păruieli.

Lăutarii erau și ei prezenți. Cântau la ureche de inimă albastră, sau tare, de veselie. Din când în când auzeai câte un oftat prelung, chiote sau glasuri răgușite.

Când soarele începea să apună, grupurile se sculau și începeau să plece. Lăutarii îi însoțeau pe câte unii, iar pocnetele oalelor sparte răsunau până când se golea grădina. Obiceiul tradițional era ca, după ce au petrecut bine, oamenii să dea cu oalele de pământ și să le audă pocnind ca un pistol. Această tradiție nu avea la origine decât un interes igienic. Dacă oalele ar fi rămas pe loc, negustorul le-ar fi curățat și le-ar fi vândut din nou la viitoarea petrecere.

1 Mai, cu încăierări pornite din gelozie

Constantin Bacalbașa își amintește și o întâmplare petrecută în 1886,după o astfel de petrecere populară:

„Soarele începuse să coboare și grupurile, mai multe mii de oameni, se îndreptau către poartă. Deodată, o mare mișcare se produce: strigăte, înjurături și ropote de oameni venind către ieșire. Eu eram lângă poartă. Ca fulgerul trec prin fața mea vreo 20 de macedoneni pietrari, toți oameni înalți, bine legați, voinici în toată puterea cuvântului. Macedonenii fugeau de mâncau pământul, iar după ei câteva mii de oameni din popor îi goneau cu foc. Goana s-a sfârșit tocmai în Kiseleff, unde mulțimea s-a risipit. Conflictul izbucnise de la o femeia. Unul dintre pietrari se legase de nevasta unui cizmar și, de aici, iureșul!”

Parcă nici astăzi, după un secol și jumătate, obiceiurile nu s-au schimbat prea mult…