Cancerul colorectal este un tip de cancer care apare la nivelul colonului (intestinul gros) sau al rectului. Este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la nivel global, dar și unul dintre cele mai facil de prevenit. De asemenea, dacă este depistat la timp, se poate trata. Dr. Marina Leontescu, medic specialist radioterapie, a explicat, pentru G4Food, de ce alimentația și consumul de alcool se numără printre cei mai importanți factori legați de riscul de cancer colorectal.
„Cancerul colorectal începe, de obicei, cu mici excrescențe numite polipi pe mucoasa colonului sau rectului. În timp, unii dintre acești polipi pot deveni canceroși”, explică medicul.
Printre factorii care cresc riscul se numără vârsta peste 50 de ani, istoricul familial de cancer colorectal, sedentarismul, obezitatea și bolile inflamatorii intestinale, precum Boala Crohn sau colita ulcerativă. Însă există și factori de risc, foarte importanți, ce țin de alimentația noastră.
„Este recunoscut faptul că o alimentație bogată în carne roșie și preparate ultraprocesate poate duce la apariția cancerului colorectal. De asemenea, consumul de alcool este un factor ce sporește acest risc”, explică dr. Leontescu.
În privința consumului de alcool, multe persoane se amăgesc cu ideea că beau, de exemplu, unul-două pahare pe zi de vin natural, de țară, deseori preparat chiar de ele și consideră că acesta nu ar avea cum să le facă rău. Ei bine, teoria aceasta este total greșită.
“Ghidurile medicale recomandă să nu consumăm deloc alcool, în nicio cantitate și asta nu neapărat pentru prevenția cancerului colorectal, ci pentru starea generală de sănătate a organismului. În plus, consumul de alcool este asociat și cu alte tipuri de cancer, însă, cine ține neapărat, poate consuma un pahar de vin pe zi, deși eu aș recomanda un pahar de vin pe săptămână sau chiar deloc. Asta ca să avem un risc de îmbolnăvire cât mai scăzut”, recomandă dr. Marina Leontescu.
Faptul că alimentele procesate nu ne fac bine este un lucru știut. Cârnații, salamul sau baconul conțin conservanți (nitrați/nitriți) care, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, pot forma substanțe cancerigene în organism.
„Carnea roșie (porc, vită sau miel) consumată în exces, zilnic sau aproape zilnic, este asociată cu un risc crescut de cancer colorectal. Toată lumea are nevoie de proteine, dar trebuie să fim atenți și ce fel de proteine alegem. Ideal este să consumăm, cu precădere, proteine din carne de pasăre, pește, ouă, lapte, brânzeturi etc. și chiar proteine vegetale, precum linte, fasole, mazăre, năut, ovăz, migdale, nuci, broccoli, semințe de dovleac și altele, iar carnea roșie să fie în cantitate cât mai redusă”, recomandă dr. Leontescu.
De asemenea, alimentele prăjite sau arse, preparate la grătar sau în tigaie cresc și ele riscul de cancer. “Cartofii prăjiți, carnea arsă și preparatele de tip fast food pot conține compuși toxici, precum acrilamida, ce pot favoriza cancerul colorectal. Acrilamida este metabolizată în organism în glicidamidă, o substanță foarte reactivă. Aceasta se poate lega direct de ADN, producând mutații. Consumul frecvent de carne arsă poate irita mucoasa colonului, iar inflamația persistentă favorizează dezvoltarea celulelor anormale. În plus, adesea, astfel de alimente sunt bogate și în grăsimi saturate și favorizează obezitatea, iar obezitatea este un factor de risc al cancerului. La fel și produsele de patiserie și dulciurile. Practic, măsura este baza. Niciun aliment nu face bine când este consumat în exces, iar unele trebuie, pe cât posibil, evitate ”, explică medicul.
Excluzând factorii genetici, dacă respectăm câteva reguli simple, riscul de a dezvolta cancer colorectal va fi mult diminuat:
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți