Preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a anunţat vineri, la Congresul Fermierilor Olteni, iniţierea demersurilor pentru a realiza la Drăgăşani un hub agroindustrial care să includă o bursă de legume, un siloz de cereale şi o seră şi câmpuri experimentale pentru pomicultură şi viticultură, transmite Agerpres.
„Astăzi, aici, vom pune bazele unui hub agroindustrial pe o suprafaţă de minim 10 hectare până la 14 hectare, prin care vom încerca să vă oferim toate serviciile necesare, de la sortare, etichetare, ambalare, depozitare, comercializare, un hub complet. Vom avea silozul de cereale, vom avea, pentru prima dată în România, şi este un proiect de suflet la care ţin şi eu şi domnul primar (al municipiului Drăgăşani, Costinel Stoica n.r.), vorbim de o bursă de legume, un centru logistic pentru desfăşurarea conferinţelor, pentru instruirea profesională. De asemenea, vom încerca să construim o seră pe minim un hectar până la două hectare de cercetare pentru legume, minimum două hectare de câmpuri pentru horticultura românească, pentru pomicultură şi viticultură”, a declarat Păunel.
Ion Păunel a susţinut că etapa de proiectare a hub-ului agroindustrial se va finaliza anul viitor când ar putea totodată să înceapă şi etapa de amenajare.
„Acest hub agroindustrial va avea teren atât din judeţul Vâlcea, cât şi din judeţul Olt, iar bursa de legume va fi unicat în România. Sper să fie un centru logistic care să deservească tot ceea ce înseamnă agricultura şi agro-bussines-ul românesc”, a menţionat preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.
Fermierii au subliniat necesitatea amenajării unor spaţii de depozitare, sortare şi ambalare a legumelor astfel încât produsele obţinute de legumicultorii români să poată ajunge atât în marile lanţuri de magazine cât şi pe piaţa externă.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Violeta Muşat, a punctat că aproximativ 5.000 de fermieri din judeţul Olt au accesat anul trecut finanţare prin programul de susţinere a cultivării legumelor în spaţii protejate, Oltul având de asemenea şi cea mai mare suprafaţă din ţară cultivată cu legume în sere şi solarii, respectiv 1.100 de hectare.
Aproximativ 200 de fermieri din judeţele Olt şi Vâlcea dar şi din alte zone din ţară, reprezentanţi ai companiilor din domeniul agricol, primari, reprezentanţi ai unor instituţii locale şi centrale, mediului asociativ şi mediului academic, participă vineri, la Drăgăşani, la Congresul Fermierilor Olteni.
Evenimentul, ajuns la ediţia a doua, este organizat de Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt, în parteneriat cu Primăria Municipiului Drăgăşani.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți