VIDEO | Rețetele Juanitei | Aripioare marinate și gătite la cuptor/friteuză, după rețeta unui chef celebru cu stele Michelin

Foto: G4Food

Chiar și cei mai mari chefi ai lumii, în propria bucătărie de acasă fac lucruri simple și gustoase. Când vrea să-i dea copilulu său aripioare ca la KFC, dar cu ingrediente sănptoase, chef Jordi Cruz, un cunoscut chef catalan cu multe stele Michelin, face aceste aripioare, care sunt extrem de simplu și de rapid de pregătit, iar rezultatul e un deliciu.

O rețetă extrem de aromată, unde secretul constă în timpul lung de marinare și echilibrul dintre dulce, sărat și afumat. Poți pregăti aceste aripioare la friteuza cu aer cald, la cuptor sau direct în tigaie.

Ingrediente

  • 1 kg de aripioare de pui
  • 2 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • 2 linduri de miere
  • 3 linguri de sos de soia
  • 1 linguriță praf de usturoi sau usturoi pisat
  • O linguriță boia de ardei afumată sau normală
  • O jumătate de linguriță de ierburi de Provence
  • Piper negru, după gust.
  • Dacă vrei să fie picante: fulgi de chili sau un sos asiatic iute (shiracha, de exemplu).
  • Opțional: puțin amidon de porumb pentru o textură extra crocantă.

Preparare aripioarelor de pui

  • Într-un bol încăpător, amestecă toate ingredientele pentru marinadă: uleiul, mierea, sosul de soia, sarea, piperul, usturoiul pudră, boiaua afumată, ierburile de Provence și condimentul iute. Adaugă aripioarele și amestecă bine cu mâna pentru a te asigura că fiecare bucată de pui este acoperită.
  • Lasă puiul la marinat în frigider timp de 24 de ore. Acest timp permite aromelor să pătrundă adânc în carne.
  • Dacă îți plac aripioarele foarte crocante, scoate-le din marinadă, scurge-le bine de excesul de lichid și trece-le ușor prin puțin amidon de porumb înainte de a le găti.
  • Alege metoda de gătit pe care o preferi:
- articolul continuă mai jos -
  1. Friteuza cu aer cald: Așează aripioarele în coș și gătește-le la 190°C timp de 15 minute. Crește temperatura la 200°C și mai lasă-le încă 5-10 minute, în funcție de cât de rumenite îți plac.
  2. La cuptor: Preîncălzește cuptorul la 195°C. Pune aripioarele într-o tavă (pe hârtie de copt) și lasă-le între 25 și 30 de minute. Întoarce-le sau agită tava din când în când pentru o gătire uniformă.
  3. La tigaie: Pune aripioarele într-o tigaie încinsă la foc mediu. Prăjește-le constant timp de aproximativ 15 minute. Ai grijă să le întorci des, deoarece mierea din marinadă se poate arde ușor dacă focul este prea mare.

Servirea

Se servesc cel mai bine fierbinți, eventual cu o garnitură ușoară sau pur și simplu ca gustare. chiar dacă sunt mai prăjite, sunt foarte bune, condimentele au tendința de a se arde la cuptor sau grătar.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă