Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit 273 de cereri de finanţare, în valoare de 525,5 milioane de euro, pentru cele două componente ale intervenţiei DR-23 privind înfiinţarea şi modernizarea unităţilor de procesare, a anunţat, marţi, AFIR, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis AGERPRES, sesiunea pentru depunerea solicitărilor de finanţare s-a închis luni, la ora 16.00, conform calendarului sesiunii, pentru componenta dedicată modernizării unităţilor de procesare prin intervenţia DR-23 “Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene”.
“În primele 5 zile de la deschiderea sesiunii am epuizat fondurile disponibile pentru componenta înfiinţare unităţi de procesare prin DR-23, cu mult peste plafonul alocat – am avut solicitări de peste 400 de milioane de euro raportat la o alocare de 82 de milioane de euro – iar acum am închis la termen şi componenta modernizare.
Prin cererile de finanţare depuse la AFIR, avem un semnal clar şi concret din partea mediului economic şi al sectorului agroalimentar care arată că România are nu doar nevoie, ci şi capacitatea de a investi rapid şi consistent în procesare, pentru a transforma materia primă agricolă în produse finite cu valoare adăugată. Intervenţia DR-23 demonstrează că direcţia asumată prin Planul Strategic este una corectă: investiţiile în procesare sunt cheia creşterii competitivităţii, a consolidării lanţurilor valorice şi a dezvoltării durabile a mediului rural. AFIR va continua să susţină acest parcurs cu instrumente financiare solide şi cu un ritm de implementare adaptat nevoilor reale din economie” a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, în comunicat.
273 de cereri de finanțare
În total, pentru cele două componente ale intervenţiei DR-23, AFIR a primit on-line 273 cereri de finanţare în valoare totală de 525.507.980 euro, ceea ce reprezintă un procent de consumare a alocării disponibile de 319%.
Din totalul fondurilor solicitate, pentru componenta înfiinţare, procesatorii au depus în primele 5 zile ale sesiunii 124 de proiecte în valoare de 400,8 milioane de euro.
De asemenea, în intervalul 15 decembrie 2025 – 16 februarie 2026, pentru componenta modernizare a intervenţiei DR-23, AFIR a primit on-line 149 de solicitări de finanţare a investiţiilor în valoare de 124,7 milioane de euro.
Alocarea totală aferentă acestei sesiuni a fost de 164.929.100 euro împărţită egal între cele două componente: 82.464.550 euro pentru componenta înfiinţare şi alte 82.464.550 euro pentru componenta modernizare.
Potrivit sursei citate, sprijinul nerambursabil acordat pentru fiecare proiect în parte poate ajunge până la 10 milioane de euro pentru investiţiile din sectorul panificaţiei şi până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiţii, cu o intensitate a finanţării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Finanțare asigurată prin FEADR
Finanţarea acordată procesatorilor prin intervenţia DR-23 “Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene” este asigurată prin finanţarea Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţarea de la Bugetul de Stat, prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).
Fondurile sunt alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin AFIR care asigură primirea cererilor de finanţare, evaluarea proiectelor, contractarea şi plata solicitată de beneficiari.

Foto: Dreamstime





