Alex Gafițianu a înființat, împreună cu tatăl său și cu ajutorul lui Giovanni Santarpia, un pizzaiolo italian, pizzeria Zano din Iași, care a fost inclusă în clasamentul celor mai bune pizzerii din Europa realizat de 50 Top Pizza 2024. Alex, în vârstă de 23 de ani, este absolvent de studii de psihologie în Londra. În marele oraș european i-a venit ideea acestei afaceri, fiind inspirat de atmosfera de la pizzeria de lângă cămin pe care o frecventa. Antreprenorul spune, însă, că acolo nu făceau „o pizza bună”. „După aceea am plecat în Italia și am descoperit o lume total nouă: cea a pizzei napoletane”, spune Alex.
Zano nu ar fi ajuns aici fără ajutorul lui Giovanni Santarpia. „Este mentorul nostru. El ne-a făcut meniul, ne-a învățat pizza napoletană, ne-a pus în contact cu furnizori de ingrediente italiene”, spune tânărul.
Redăm, mai jos, interviul integral:
Reporter: Ce studii ai?
Alex Gafițianu: Am absolvit facultatea de Psihologie din cadrul University College London (UCL), după care am făcut un Master în Cercetare în Știința Creierului (MRes Brain Science) la aceeași facultate, iar acum finalizez un Master în Data Science la City University London.
Reporter: Cum ți-a venit ideea să deschizi o pizzerie?
Alex Gafițianu: În anul 1 de facultate mâncam pizza zilnic la o pizzerie de lângă cămin. Eram impresionat de cum oamenii (mulți dintre ei, studenți) mâncau împreună, împărțeau o pizza și interacționau. Am vrut să creez același lucru în Iași. De la ea (pizzeria londoneză – n.r.) a început ideea de pizzerie, dar nu era o pizza bună. După aceea am plecat în Italia și am descoperit o lume total nouă: cea a pizzei napoletane. O știință și o artă în același timp.
Reporter: Cum l-ai cunoscut pe Giovanni Santarpia?
Alex Gafițianu: Am contactat 70 de pizzaioli renumiți din Italia, i-am „bombardat” cu mail-uri, mesaje și telefoane. Mi-au răspuns cinci, m-am întâlnit cu trei. Dintre aceștia, cu Giovanni am creat o legătură și o chimie specială, determinată de pasiunea noastră de a le oferi oamenilor o experiență deosebită.
Reporter: Am văzut că acordați o atenție sporită vinurilor servite? Aveți o persoană specială care face meniul de băuturi?
Alex Gafițianu: Lucrăm cu Divino, winebar-ul nostru preferat din oraș. Liviu [Spiridon] este antreprenorul care îl deține și este un somelier foarte bun. Gândim împreună meniul de vinuri pentru a ne satisface clienții, însă el este specialistul.
Reporter: A crescut numărul clienților după primirea premiului? Cum vreți să profitați de distincția primită pentru a vă promova?
Alex Gafițianu: Da, [a crescut] considerabil. Nu ne așteptam la așa ceva. Cel mai important pentru noi este să ne exprimăm pe noi așa cum suntem și să transmitem un mesaj în comunitate: cu pasiune, prietenie și dorința de a oferi beneficii oamenilor, totul este posibil.
Reporter: Aveți de gând să vă extindeți afacerea și în alte orașe?
Alex Gafițianu: Vrem să oferim experiența Zano cât mai multor oameni, inclusiv celor din alte orașe. Însă ne vom extinde în ritmul nostru pentru a ne asigura că orice pizza este de o calitate impecabilă, servită ireproșabil.
Felicitari. Cu siguranta cand o sa ajung in Iasi o sa va vizitez. V-ati gandit la un sistem de franciza?!