VIDEO / Nutella Peanut își face apariția ici și colo într-o campanie de teasing. Rămâne încă un mister data când va ajunge efectiv pe piață noul produs al companiei Ferrero

nutella-peanut-se-pregateste-sa-intre-pe-piata foto: ferrero.it

Anunțată deja încă de anul trecut, Nutella Peanut a celebrei companii Ferrero pare să fi ales o strategie contraintuitivă pentru a își face debutul pe piață. Prima Nutella nouă în decurs de 60 de ani, noua versiune combină Nutella clasică și untul de arahide și ar fi trebuit să se lanseze inițial pe piața americană la început de 2026. Unde, este cert, încă nu s-a lansat.

 

Visualizza questo post su Instagram

 

Un post condiviso da snack in wonderland (@snack.in.wonderland)

Însă, supriză. Sâmbătă, 24 ianuarie, și-au făcut apariția câteva borcane de Nutella Peanut în unele supermarketuri fizice și online din Italia. Suficient cât să devină virală pe unele conturi de pe rețelele de socializare, probabil deloc întâmplător.

Testată de diferiți creatori de conținut, noua cremă spalmabilă dulce din familia Nutella se prezintă cam așa: textură cremoasă, culoare deschisă și foarte multe arahide, după cum relatează ziarul La Repubblica.

Potrivit ziariștilor italieni, care au investigat neașteptata apariție, este vorba de o lansare-test cu foarte puține produse. În această nouă versiune de Nutella, arahidele au luat practic locul alunelor, care sunt încă prezente dar în cantitate mai mică. Practic, o bază de aproximativ 14% făină de arahide și peste 20% arahide în stare naturală. Desigur, nu lipsește o mică parte (5%) de cacao, pentru a păstra gustul de ciocolată, la care se adaugă obișnuita cantitate de ulei de palmier din versiunea clasică.

Ce spune compania Ferrero despre lansarea pe piață a Nutella Peanut

Contactată de suplimentul Il Gusto al cotidianului italian, Ferrero a oferit următoarea explicație, legat de lansarea noului produs: „Ferrero continuă să investească în inovație pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale consumatorilor și pentru a oferi experiențe de consum unice și captivante, valorificând competența și experiența sa în sectorul dulciurilor.

În prezent este în desfășurare un test de piață pentru Nutella Peanut într-un număr limitat de puncte de vânzare din Italia și Germania, cu scopul de a evalua performanțele și de a colecta feedback-ul consumatorilor. Lansarea Nutella Peanut este prevăzută în Statele Unite și Canada începând din primăvara anului 2026. În acest moment nu sunt disponibile detalii privind calendarul lansării pe alte piețe sau informații suplimentare despre distribuția în alte zone geografice.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *