Vânzătorii din piețele agroalimentare din Grecia intră în grevă generală pe termen nelimitat, din 7 ianuarie / Principalele nemulțumiri

Vânzătorii din piețele agroalimentare din Grecia intră în grevă generală pe termen nelimitat, din 7 ianuarie / Principalele nemulțumiri
ID 44341312 © Jamie Hooper | Dreamstime.com

Vânzătorii și producătorii din piețele agroalimentare din Grecia vor declanșa o grevă generală națională pe termen nelimitat începând cu data de 7 ianuarie, după o decizie comună luată de federațiile care îi reprezintă. Protestul vizează politicile publice care, potrivit agricultorilor, pun o presiune tot mai mare asupra activității lor și asupra prețurilor din piețe, informează publicația elenă Ekathimerini.

Reprezentanții producătorilor susțin că actualul cadru legislativ și fiscal afectează întregul lanț de distribuție, de la producție până la vânzarea finală. „Această mobilizare este un drum fără întoarcere. Deși producătorii și fermierii independenți își vând produsele la prețuri mici, politicile existente cresc costurile în fiecare etapă a distribuției”, reclamă ei.

Principalele nemulțumiri ale comercianților din piețe

Printre principalele revendicări se numără combaterea presiunilor asupra prețurilor din piețele agroalimentare, sprijinirea fermierilor prin reducerea costurilor de producție, eliminarea metodei de impozitare forfetară, dar și soluționarea altor probleme care afectează sectorul agricol.

Fermierii atrag atenția că impactul acestor politici nu se resimte doar asupra lor, ci și asupra consumatorilor. „Greva națională pe termen nelimitat transmite un mesaj în toate direcțiile. Piețele agroalimentare sprijină gospodăriile, fermierii și consumatorii. Nu vom permite ca acestea să devină victime ale politicilor care duc la concentrarea pieței, distorsiuni de preț și devalorizarea sectorului primar”.

- articolul continuă mai jos -

Prin această grevă, producătorii din Grecia încearcă să forțeze autoritățile să reanalizeze măsurile care, în opinia lor, favorizează marile structuri comerciale în detrimentul micilor fermieri și al piețelor tradiționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă