Legea care obligă magazinele să schimbe produsele defecte, promulgată de președintele Nicușor Dan

ansvsa Sursa foto: Unsplash / Karsten Winegeart

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, promulgarea legii care prevede amenzi între 5.000 şi 25.000 de lei pentru comercianţii care nu respectă obligaţia de a înlocui produsele cumpărate, dacă cumpărătorul constată o neconformitate în maximum 30 de zile de la achiziţie, notează Agenția Mediafax.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

„Am promulgat săptămâna aceasta legea care introduce amendarea comercianților cu sume cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a înlocui produsele achiziționate, fie fizic, fie online, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție”, a transmis șeful statului, pe X.

Potrivit președintelui, modificarea „asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege și întărește protecția consumatorilor”.

Proiectul de lege care modifică art. 18 alin. (1) lit. b) din OUG 140/2021, act ce reglementează anumite aspecte ale contractelor de vânzare de bunuri, a fost depus în Parlament de un grup de 23 de deputaţi şi senatori ai PNL.

Senatul l-a aprobat pe 24 iunie, iar Camera Deputaţilor l-a votat în 29 octombrie.

Documentul intră în vigoare ca Legea nr. 190/2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *