INTERVIU Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar, despre încercarea județului Timiș de a deveni regiune gastronomică europeană: [Ghidul] Michelin va intra în România pe axa Oradea, Brașov, București / Avem în ultimul an un aflux major de turiști din țările vecine

interviu, timis, regiune gastronomica europeana, caius ovidiu mersa Caius Ovidiu Merșa (Sursa foto: G4Food)

Consiliul Județean Timiș a anunțat că depune dosarul de candidatură pentru ca Banatul să devină regiune gastronomică europeană în 2028. Bidbook-ul proiectului este realizat de Caius Ovidiu Merșa, un antropolog culinar, cu care G4Food a discutat.

Reporter: Oficial, Județul Timiș a anunțat că depune dosarul de candidatură pentru Regiune Gastronomică Europeană. Ce înseamnă asta mai exact, care sunt pașii, ce e de făcut și când estimați că se va întâmpla?

Caius Ovidiu Merșa: Depunerea dosarului de candidatură, demers aparent simplu, precede semnarea unui protocol și eventual o competiție cu alte zone din Europa. Se prefigurează un 2028 în care, sperăm, culorile și aromele Banatului să fie recunoscute pe scena europeană. Titlul se decernează la maxim trei aspirante anual, iar ambiția noastră este să fim una dintre ele.

Vezi detalii

Reporter: Pentru a intra în cursa pentru obținerea acestui statut trebuie achitată o taxă. Ce valoare are și cine și-o asumă?

Caius Ovidiu Merșa: Pentru a alerga în această cursă prestigioasă, se impune o taxă de aderare de 20.000 de euro la IGCAT (Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism – n.e.), plus o contribuție anuală de 5.000 de euro. Este o investiție în viitorul nostru cultural și gastronomic, o sumă modestă pentru promisiunea de a rescrie destinul culinar al regiunii. În momentul de față avem susținerea Consiliului Județean Timiș, prin actualul președinte, Alin Nica, care împreună cu echipa sa au răspuns demersului nostru.

Reporter: Cu ce ajută mai exact zona dacă devine Regiune Gastronomică Europeană.

Caius Ovidiu Merșa: Acest titlu nu doar că îmbogățește profilul regional, dar deschide ușile pentru o renaștere a tradițiilor culinare, atrăgând gurmanzi și curioși de pretutindeni. Dosarul de candidatură va oferi o perspectivă amplă asupra beneficiilor concrete – un fel de rețetar al succesului pe termen lung.

Reporter: Ați studiat ce s-a întâmplat la Sibiu, învățați din greșelile făcute de ei sau urmați ideile implementate cu succes acolo?

Caius Ovidiu Merșa: Privim cu admirație și un dram de invidie constructivă la Sibiu. Cred că avem de învățat multe ca experiențe apropiate. Nu cred că au făcut ceva rău. Cred că noi avem o oportunitate extraordinară să facem acest lucru la un timp mai scurt decât ei după ECC (European Culture Capital – n.e.) din 2023.

Reporter: Tu trebuie să întocmești bidbook-ul proiectului. Ce înseamnă asta mai exact?

Caius Ovidiu Merșa: Bidbook-ul este inima candidaturii noastre: un compendiu și un manifest, în care se conturează viziunea noastră pentru Banat. Este o narațiune în care istoria se întâlnește cu aspirațiile, în pagini care promit să modeleze viitorul gastronomic al regiunii.

Reporter: Acest proiect este o continuare a Capitalei Culturale sau nu au legătură?

Caius Ovidiu Merșa: Da, în mod clar. Inițiativa ERG (European Region of Gastronomy – n.e.) este o continuare logică și necesară a eforturilor noastre din 2023, când am fost Capitală Culturală. Este o extensie a acelui angajament de a îmbunătăți și de a inova în cadrul cultural și gastronomic regional.

Reporter: Personal consider că zona nu stă bine nici la capitolul HoReCa, nici la cel al producătorilor locali autorizați și nici la mâncare cu specific regional care să fie pe meniurile restaurantelor. Cum vă propuneți să revitalizați toate aceste direcții fără de care Regiunea Gastronomică ar fi doar praf în ochi?

Caius Ovidiu Merșa: Observația ta este adevărată, deși dureroasă, dar tocmai acesta este unul din lucrurile pe care doresc să le dezvoltăm până în 2028. Cei aproape 4 ani sunt destinați realizării unei dezvoltări și evoluții în domeniul HoReCa cât și în toate domeniile adiacente. Bidbook-ul va cuprinde și niște anexe destinate atât pre cât și post ERG.

Reporter: Bănățenii se duc la Szeged, la Belgrad, la Budapesta, la Viena ca să viziteze, să se relaxeze, să își facă diferite cumpărături și nu în ultimul rând să mănânce. Există și reciprocitate, vin turiștii pentru mâncare în Timișoara?

Caius Ovidiu Merșa: Avem în ultimul an un aflux major de turiști din țările vecine. Cred că suntem deja o bucătărie emergentă și pașii pe care îi facem sunt în direcția bună.

Reporter: Crezi că putem deveni o atracție de turism gastronomic? Ce ar trebui să facem?

Caius Ovidiu Merșa: În ultimii ani avem o emulație în zona gastronomică și aceasta se face simțită atât prin cărțile care se publică (mai important, conținutul acelor cărți), prezența ghidurilor culinare (Gault et Millaut) care anunță apropierea ghidului Michelin etc. Deși lumea se supără pe mine pentru asta, eu cred că Michelin va intra în România pe axa Oradea, Brașov, București, pe undeva (menționez că nu am citit articolul tău despre asta ca să nu mă simt influențat). Chestiunea cu GetM și apariția Michelin poate fi analizată temporal în mai multe țări noi intrate în ghid.

Reporter: Cum vezi o identitate gastronomică bănățeană?

Caius Ovidiu Merșa: Banatul, cu trecutul său multicultural, are o paletă culinară de o diversitate rară. Proiectul ERG este o ocazie de a redescoperi și de a reinventa tradițiile culinare ale regiunii, aducându-le în contemporaneitate. Este o luptă nu doar pentru recunoaștere, ci și pentru regăsirea unei identități gastronomice autentice.

În concluzie, candidatura Banatului ca Regiune Gastronomică Europeană nu este doar un proiect, ci o poveste în devenire, o narațiune plină de speranță și gust, scrisă pentru a celebra și a împărtăși bogăția culinară a regiunii noastre cu întreaga Europă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *