Fermierii harghiteni au primit, în ultimii aproape 20 ani, peste un milliard de euro subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
(APIA), sumă care a ajutat la susţinerea activităţii agricole şi la îmbunătăţirea condiţiilor de trai din zonele rurale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Directorul APIA Harghita, Haschi Andras, a declarat pentru AGERPRES că subvenţiile plătite de la înfiinţarea instituţiei au atins anul trecut 1 miliard de euro, iar în acest an suma a fost depăşită, incluzând subvenţiile pentru suprafaţă şi pentru zootehnie.
Potrivit sursei citate, deşi nu sunt fonduri din care se pot face investiţii mari, aceste subvenţii sunt folosite pentru susţinerea activităţilor curente, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi îi încurajează pe fermieri să îşi continue munca în agricultură.
“Trebuie ştiut, însă că aceştia nu sunt bani pentru investiţii. Sunt sume mult prea mici ca să îţi cumpere un tractor sau un utilaj. Sunt sume care sunt folosite pentru susţinerea activităţii, practic. (…) Adică măsurile acestea de dezvoltare rurală sunt, în primul rând, pentru susţinerea fermei şi să îşi poată crea condiţii normale de trai ca la oraş sau ca în localităţile mai mari. Şi, practic, să-i încurajeze să desfăşoare în continuare această activitate şi să nu se lase de agricultură, cu alte cuvinte”, a declarat Haschi Andras.
Aproximativ 24.000 de cereri
În ceea ce priveşte subvenţiile pe suprafaţă din anul 2025, în Harghita s-au depus aproximativ 24.000 de cereri, pentru o suprafaţă de 180.000 de hectare.
În această perioadă se efectuează plăţile în avans, începute pe 16 octombrie şi programate să se încheie la 30 noiembrie.
Până în prezent, aproximativ 88% dintre fermieri şi-au primit subvenţiile în avans, procent aflat peste media naţională, transmite Agerpres.
Haschi Andras a mai arătat că plăţile finale vor începe pe 1 decembrie.

Sursa foto: Pexels





