La Indagra food este coadă la standul companiei Dulcinella, din Republica Moldova. De altfel, în tot târgul sunt doar două firme care au produse de cofetărie și patiserie.
Trei reprezentanți sunt la standul Dulcinella și tot nu sunt suficienți pentru a face față vizitatorilor. Foarte mulți tineri, care probabil cunosc produsele, stau la coadă să cumpere o prăjitură de 30 de lei sau o plăcintă cu adevărat moldovenească.
Iulian Sîrbu, reprezentant Dulcinella, ne spune că firma, înființată în 2005 în Moldova, a trecut Prutul, în 2019. De atunci, au dezvoltat o fabrică în Târgu Neamț și au ajuns să se extindă la 20 de magazine în țară și 9, în București. Distribuția este majoritară în România, dar au contracte de onorat și în Europa. Impresionant este că au angajați 100% români, după cum spune Iulian.
„Noi indulcim ziua oamenilor. Nu avem un singur produs care să fie cel mai vândut, pentru că sunt diverse categorii: categoria prăjituri, categoria torturi, categoria cornulețe, biscuiți. Prăjitura Ana și prăjitura Constantin sunt unic, pentru că suntem singurii care producem aceste prăjituri.
De exemplu, prăjitura Ana are 12 straturi, prăjitura Constantin are 8 straturi și e preferata mea: conține bezea, foietaj, cacao, cremă de vanilie, vișine naturale, ciocolată belgiană. La fel, Red Velvet Oreo, care e un produs nou.
Iarăși, un produs care este în top vânzări pe partea de prăjituri este ”Smântânelul”, care are foi de miere, cremă de smântănă și nucă. Acestea sunt rețete tradiționale modovenești. Dar noi le mai adaptăm”, spune reprezentantul Dulcinella.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți