Cercetările asupra hormonilor ce reglează apetitul, principalul favorit la Premiul Nobel pentru Medicină 2025

gras scadere apetit premiu nobel Sursa foto: Pexels

Cercetările asupra hormonilor care reglează apetitul ocupă un loc important în predicţiile experţilor pentru Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină de luni, care dă startul acestor distincţii filantropice, transmite AFP, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Cercetătorii din cadrul unor instituţii americane importante ar putea avea din nou rezultate bune la Premiile Nobel ştiinţifice (medicină, fizică, chimie) anunţate la Stockholm, însă reducerile bugetare hotărâte de Donald Trump vor alimenta probabil dezbaterea asupra riscului încetinirii ritmului domeniului cercetării în Statele Unite, pe termen mediu.

Într-un moment în care peste un miliard de persoane suferă de obezitate, cercetările asupra acţiunii hormonului peptida 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1) ar putea fi recunoscute prin acordarea Premiului Nobel pentru Medicină, luni, la Stockholm.

GLP-1, care afectează senzaţia de saţietate prin mecanisme cerebrale, se află în centrul tratamentelor pentru obezitate, de foarte mare interes pentru marile companii farmaceutice.

“Mulţi oameni cred că premiul va fi acordat persoanelor aflate la originea GLP-1”, a declarat pentru AFP Lars Broström, specialist în ştiinţe la radioul public suedez SR.

Aşa cum se întâmplă adesea, mulţi cercetători au contribuit la această descoperire, a subliniat el, citându-i pe medicii danezi Jens Juul Holst (Universitatea din Copenhaga) şi Joel Habener (Harvard), precum şi pe endocrinologul canadian Daniel Drucker şi pe chimista americană Svetlana Mojsov.

În pofida introducerii foarte recente a unor tratamente precum Ozempic, “acesta ar putea fi, de asemenea, momentul ideal” pentru a recunoaşte această descoperire, care “a fost făcută în anii 1980”, a subliniat Broström.

În acelaşi domeniu de cercetare, lucrările asupra grelinei, un hormon stimulator al apetitului, ar putea aduce un Premiu Nobel pentru doi oameni de ştiinţă japonezi, Kenji Kangawa şi Masayasu Kojima, a estimat David Pendlebury, şeful departamentului de analiză de la compania Clarivate.

“Ar fi o concluzie frumoasă pentru o altă descoperire făcută în 1994 de Jeffrey Friedman”, a adăugat el pentru AFP. Friedman a descoperit rolul unui alt hormon al saţietăţii, leptina.

“Avem o combinaţie de descoperiri foarte frumoase, un hormon pentru apetit şi un altul care suprimă apetitul, ce alimentează speculaţiile legate de GLP-1”, a declarat specialistul.

Compania Clarivate se bazează pe o listă cu cele mai citate studii în articolele ştiinţifice pentru a-şi stabili favoriţii.

Celule stem leucemice „în cărți” și ele la premiul Nobel

Expertul recunoaşte, de asemenea, munca profesoarei germane de medicină Andrea Ablasser, a virologului american Glen N. Barber şi a biochimistului chinezo-american Zhijian James Chen asupra “căii cGAS-STING”, un mecanism fundamental al imunităţii înnăscute.

De asemenea, el îl menţionează pe biologul canadian John E. Dick “pentru identificarea celulelor stem leucemice şi stabilirea importanţei acestora în eşecul terapiei şi recurenţa bolii”.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat americanilor Victor Ambros şi Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN, o nouă clasă de molecule de ARN minuscule, ce joacă un rol crucial în reglarea activităţii genelor.

Laureaţii Premiului Nobel din 2025 ar putea folosi platforma globală pe care o oferă premiul lor pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la anunţata reducere a finanţării în domeniul cercetării ştiinţifice în Statele Unite.

“După Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au preluat de la Germania titlul de naţiune ştiinţifică de top la nivel mondial. Astăzi, prin reducerea finanţării cercetării, această poziţie este ameninţată”, a avertizat pentru AFP Hans Ellegren, secretarul general al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, care acordă Premiile Nobel pentru fizică, chimie şi economie.

Din ianuarie, Institutele Naţionale de Sănătate (NIH), agenţia care supraveghează cercetarea medicală în Statele Unite, au redus 2.100 de granturi de cercetare, în valoare totală de aproximativ 9,5 miliarde de dolari, potrivit bazei de date independente Grant Watch.

Pentru Premiul Nobel pentru Fizică de marţi, experţii radioului public suedez au citat domeniul meta-materialelor şi l-au menţionat în special pe omul de ştiinţă britanic John B. Pendry pentru “mantia sa de invizibilitate”. Cercetătorul a dezvoltat o reţetă teoretică pentru devierea câmpurilor electromagnetice în jurul unui obiect.

Sezonul Premiilor Nobel va continua miercuri cu chimia, înainte de Premiul Nobel pentru Literatură, joi, şi de Premiul Nobel pentru Pace, vineri, pentru care Donald Trump şi-a susţinut propria candidatură. Sezonul se va încheia la 13 octombrie, cu Premiului Nobel pentru Economie.

Premiul constă într-o diplomă, o medalie de aur şi un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de euro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *