Cu siguranță v-a trecut pe la urechi sau ați văzut diverse reclame despre cum puteți să slăbiți bând numai lichide. Fie că vorbim de înlocuitoare de mese sub formă de pudre peste care adăugați apă, fie că vorbim de sucuri de plante sau diverse mixuri de detoxifiere.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
M-am gândit să dezbatem astăzi acest subiect pentru a avea toate informațiile necesare luării unei decizii fundamentate privind sănătatea voastră pe termen lung.
Pentru că, nu-i așa, vrem să slăbim acum, dar vrem și să nu ne îmbolnăvim mai târziu.
Când vrei să renunți la kilogramele în plus, când ți se pare că le-ai încercat pe toate, dar tot nu reușești, tindeți să iei decizii radicale privind modul în care te alimentezi. Însă efectele pe termen lung asupra digestiei, microbiomului, masei musculare și riscurilor metabolice sunt complexe și nu sunt, în general, neutre.
Ce înțelegem prin „dietă cu lichide”
Există mai multe tipuri:
-
Înlocuitori de masă comerciali (băuturi proteice/complete, 200–400 kcal/servire). Acestea au un profil complet și, în afara faptului că sunt totuși hipocalorice, oferă corpului majoritatea macronutrienților destul de bine echilibrați.
-
Diete foarte hipocalorice (VLCD): 400–800 kcal/zi, adesea sub formă de shake-uri/supe medicale, prescrise uneori în cadrul programelor supravegheate în cadrul spitalelor.
-
Cure cu sucuri, adesea foarte sărace în proteine și fibre, fiind de fapt sucuri de fructe stoarse, diluate cu apă sau nu.
Fiecare are profiluri nutriționale diferite și riscuri diferite, dar multe efecte adverse comune provin din aportul extrem de redus de fibre, modificări bruște ale aportului caloric și compoziția macronutrientă (mai ales lipsa proteinelor și a grăsimilor).
Microbiomul intestinal — modificări rapide, consecințe necunoscute pe termen lung
Dieta influențează microbiomul în ore-zile următoare. Studiile arată că schimbări drastice în aport (ex.: restricție calorică severă sau consum exclusiv de formule lichide) modifică rapid compoziția bacteriană intestinală, deseori reducând diversitatea sau favorizând specii adaptate la mediul „sărăcit”. Aceste modificări pot afecta digestia, producția de acizi grași cu lanț scurt (SCFA) care susțin mucoasa intestinală și modularea inflamației sistemice.
Unele studii concluzionează că dietele foarte restrictive pot provoca o scădere a anumitor bacterii benefice; pe de altă parte, alte studii arată o reziliență a microbiomului pe termen lung după revenirea la dietă normală. Însă efectele nete asupra sănătății (metabolism, imunitate, cogniție) sunt încă evaluate și pot depinde de durată, compoziție (prezența proteinelor/fibrelor) și de persoană.
Cred că ați resimțit și voi cum puteți digera anumite alimente după o perioadă în care ați ținut post, de exemplu. Dacă treceți rapid la mese îmbelșugate, vă resimțiți; trebuie să luați suplimente enzimatice ca să puteți digera complet.
Pierdere de masă musculară și adaptări metabolice
Diete lichide foarte hipocalorice, dacă nu sunt formulate corect (suficient proteine și aminoacizi esențiali), cresc riscul de pierdere de masă slabă (masa musculară), întrucât slăbirea este exagerată într-un timp foarte scurt. Aceasta scade rata metabolică bazală, adică organismul arde mai puține calorii în repaus, ceea ce favorizează recâștigul rapid al greutății la revenirea la alimentația solidă.
De aceea, majoritatea persoanelor când trec la o alimentație „normală” câștigă mult mai multe kilograme decât au pierdut. Studiile clinice arată că formulele care includ proteină de calitate și un aport minim proteic pot reduce pierderea de masă slabă și pot menține funcția metabolică mai bine decât formulele insuficient proteice. Nu vă bucurați că pierdeți multe kilograme foarte rapid. Dacă pierdeți și din masa musculară, nu „faceți nicio afacere” pentru mai târziu.
Risc crescut de calculi biliari la pierderi rapide în greutate
Un efect bine documentat al scăderii rapide în greutate (frecvent observat în VLCD) este riscul crescut de formare a calculilor biliari; mecanismul implică schimbări în compoziția bilei și vidarea ineficientă a vezicii biliare. Cohorte și studii observaționale au arătat un risc crescut comparativ cu dietele mai moderate.
Probleme gastrointestinale și de confort digestiv
Dieta lichidă, în special când e lipsită de fibre, poate duce la: constipație (din cauza lipsei fibrelor insolubile), balonare sau disconfort abdominal (în cazul băuturilor cu îndulcitori sau exces de fibre solubile) și modificări ale tranzitului intestinal.
De asemenea, formulele cu conținut redus de grăsimi pot altera senzația de sațietate și digestia normală. Pentru persoanele cu sindrom de intestin iritabil sau alte afecțiuni digestive, tranzițiile bruște pot agrava simptomele.
Când pot fi utile dietele lichide
Nu toate dietele lichide sunt „rele”. În contexte medicale (ex.: pregătire pentru operație bariatrică, intervenții gastroenterologice, nutriție enterală în malnutriție), formulele lichide pot fi indispensabile. Programele clinic supravegheate care folosesc înlocuitori de masă cu proteină adecvată, vitamine și minerale pot produce pierderi în greutate eficiente pe termen scurt și îmbunătățiri metabolice (glicemie, tensiune), dar acestea sunt mai sigure când:
-
sunt pe termen scurt (săptămâni, nu luni continue fără reevaluare),
-
sunt supravegheate medical,
-
includ aport proteic corespunzător și micronutrienți.
Luați deciziile în prezent, în perfectă cunoștință de cauză, punând întrebările corecte celor care vă propun astfel de soluții de slăbit.
