Dacă majoritatea restaurantelor spaniole se mândresc cu pește proaspăt sau carne iberică de calitate, Restaurantul Indecente din capitala Aran-ului, în Spania, merge mai departe și surprinde printr-un meniu cu adevărat unic: carnea exotică. Într-un spațiu rustic, ce pare dedicat mai mult mâncării tradiționale, clienții descoperă arome rare și gusturi spectaculoase, greu de găsit în altă parte.
View this post on Instagram
Carne cum rar întâlnești
Secțiunea „carne exotică” din meniu este o adevărată provocare pentru gurmanzi.

Găsești preparate pe bază de cangur, zebră, crocodil, piton, dar și bizon ori o degustare din toate (foto).

Ceea ce am și ales. Cărnurile sunt gătite pe grătar, atent selecționate și pregătite astfel încât să-și păstreze gustul autentic. Sincer nu m-au dat pe spate și m-aș fi așteptat și la o servire mai puțin tradițională. Parcă eram la Șura Dacilor. Bizonul evident a fost favorit, dar important este că am testat și am încercat gusturi noi.
De unde vine carnea exotică
Ce mi s-a părut „interesant”, ca să nu zic ciudat, cutiile cu furnizorii diferitelor cărnuri erau „afișate”, dar personalul restaurantului destul de discret în a da referințe despre carnea exotică. Sper să nu fi fost doar pui vândut drept piton.

Dar ca și concluzie generală, mâncarea n-a fost rea, senzația de „exotic” chiar a existat și nici prețul nu ne-a rupt: 45 de euro un platou de degustare cu foarte multă carne.
Citește și