Un nou val de incertitudine lovește industria porcină europeană. În urma măsurilor provizorii antidumping impuse de China, cel mai mare importator de carne de porc din lume, Uniunea Europeană a Comerțului cu Animale și Carne (UECBV) avertizează că întregul lanț valoric este în pericol de destabilizare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
China – clientul strategic al Europei
În 2024, Uniunea Europeană a exportat peste 1,1 milioane de tone de carne de porc către China, consolidând o relație comercială ce părea promițătoare și pentru 2025. Exportatorii europeni s-au specializat în produse adaptate preferințelor chineze, articole care nu au cerere internă în UE.
Introducerea tarifelor pune însă, sub semnul întrebării aceste fluxuri comerciale. Redirecționarea volumelor către alte piețe este limitată, iar puțini clienți pot absorbi astfel de cantități la prețuri similare.
Consecințe directe: scăderi de vânzări și presiune pe prețuri
Uniunea Europeană a Comerțului cu Animale și Carne (UECBV) estimează că primele efecte se vor vedea rapid și vor fi:
- scăderi de vânzări și anulări de comenzi,
- eroziunea marjelor în industrie,
- presiune descendentă pe prețurile interne, în detrimentul fermierilor.
Țările cele mai afectate inițial sunt Spania, Olanda și Danemarca, dar impactul se va propaga în întreaga Uniune Europeană.
„Creșterea ofertei interne, în lipsa unor debușee externe suficiente, va pune o presiune suplimentară pe prețuri, ceea ce va lovi cel mai dur în fermierii europeni”, avertizează UECBV.
Un sector deja vulnerabil
Noile măsuri vin pe fondul unor probleme preexistente, care au măcinat industria, începânde de la focarele de boli ale animalelor, creșterea costurilor de producție și alte restricții comerciale impuse unor state member.
Astfel, tarifele chineze riscă să amplifice o criză structurală într-un sector vital pentru economia rurală europeană.
Soluții: sprijin european și dialog cu Beijingul
UECBV anunță că lucrează împreună cu Comisia Europeană și cu organizațiile membre pentru a evalua impactul și a identifica măsuri de sprijin.
„Prioritatea noastră este să susținem producătorii, procesatorii și comercianții din întreaga Uniune. În același timp, mizăm pe un dialog constructiv între UE și China care să atenueze tensiunile și să readucă stabilitatea comercială”, anunță organizația de profil, potrivit euromeatnews.com.