Pentru fiecare oră în care amâni micul dejun, riscul de deces crește cu până la 11%, conform unui studiu / Cercetătorii avertizează: cu cât iei prima masă a zilei mai târziu cu atât crește riscul de boli și deces prematur

Riscurile unui mic dejun tarziu Sursa foto: Pexels

Amânarea micului dejun poate fi legată de riscuri grave pentru sănătate, inclusiv o durată de viață mai scurtă, potrivit healthshots.com. Mai mult, potrivit unui studiu recent, momentul în care mănânci este la fel de important ca și ceea ce mănânci. Practic, cercetătorii susțin că obiceiul de a sări peste micul dejun sau amânarea acestuia ți-ar putea afecta sănătatea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Mulți dintre noi avem obiceiul de a sări peste micul dejun sau de a-l amâna mai târziu în cursul dimineții – fie din cauza programului aglomerat, a faptului că ne-am culcat foarte târziu sau, pur și simplu, pentru că nu ne este foame. Dar dacă această întârziere face mai mult rău decât ne dăm seama? Un nou studiu sugerează că a lua micul dejun prea târziu poate crește riscul de deces prematur, mai ales pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Deși mereu am fost învățați că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, studiile recente arată că momentul în care îl mănânci este la fel de important ca și conținutul mesei.

Ce spune cel mai recent studiu despre ora la care luăm micul dejun?

Un studiu desfășurat pe parcursul a mai multor decenii, realizat de cercetători de la Massachusetts General Hospital și Universitatea din Manchester, a urmărit aproape 3.000 de adulți cu vârste între 42 și 94 de ani, pe o perioadă de 22 de ani.

S-a constatat că, odată cu înaintarea în vârstă, oamenii tind să își ia micul dejun și celelalte mese din ce în ce mai târziu în cursul zilei.
Însă cei care mâncau micul dejun mai devreme aveau o rată de supraviețuire semnificativ mai mare. Cei care mâncau devreme aveau o rată de supraviețuire de 90% pe o perioadă de 10 ani, în timp ce pentru cei care mâncau mai târziu aceasta scădea la aproximativ 87%.

Mai exact, pentru fiecare oră în care întârzii micul dejun, riscul de deces crește cu 8 până la 11%.

De ce contează atât de mult momentul micului dejun?

Totul are legătură cu ceasul intern al corpului, cunoscut drept ritm circadian. Acest sistem natural reglează somnul, producția de hormoni și metabolismul.

Dacă mănânci prea târziu dimineața, poți dereglă acest ritm, ceea ce afectează:

  • modul în care corpul procesează nutrienții,
  • stochează energia,
  • și reglează pofta de mâncare.

Cine este mai predispus să mănânce micul dejun târziu?

Studiul a observat că persoanele care întârzie micul dejun prezintă adesea și alte probleme de sănătate, cum ar fi:

  • boli cronice,
  • somn de proastă calitate,
  • oboseală,
  • anxietate,
  • depresie.

De asemenea, obiceiul de a se culca târziu, frecvent la „păsările de noapte”, contribuie la amânarea primei mese din zi.
În unele cazuri, micul dejun întârziat poate fi un simptom al unor probleme mai profunde de sănătate sau somn.

Ce spun alte cercetări despre săritul peste micul dejun?

Un alt studiu, publicat în Journal of Cardiovascular Development and Disease, susține aceleași concluzii. Acesta a constatat că săritul peste micul dejun este legat de un risc crescut de boli de inimă și chiar deces din toate cauzele.

De asemenea, săritul peste prima masă a zilei poate duce la:

  • mâncat excesiv mai târziu, din cauza foamei acumulate,
  • creștere în greutate în timp.

Totuși, unele studii au arătat că evitarea micului dejun poate reduce aportul caloric zilnic cu până la 400 de calorii – ceea ce ar putea ajuta pe termen scurt la pierderea în greutate.
Însă majoritatea experților în sănătate susțin că mesele echilibrate și regulate sunt mai bune pentru sănătatea pe termen lung.

De ce ar trebui să începi să mănânci mai devreme micul dejun?

Chiar dacă este nevoie de mai multe cercetări, tot mai multe dovezi arată că un mic dejun hrănitor luat mai devreme susține:

  • sănătatea metabolică,
  • longevitatea,
  • nivelurile de energie.

Poate părea o schimbare mică, dar mutarea primei mese mai devreme în zi poate aduce beneficii importante pentru sănătate, pe termen lung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *