Vinurile de Teaca și turismul feroviar

Vinurile de Teaca și turismul feroviar Vinurile de Teaca și turismul feroviar

Asociația Mocănița Transilvaniei și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Turism în Bistrița-Năsăud” organizează sâmbătă, 19 octombrie, în gara din comuna Teaca, cea de-a doua ediție a evenimentului numit ”Povestea vinului în Mocănița Transilvaniei”, în cadrul căruia vor avea loc degustări de vinuri produse de șapte crame din Podgoria Lechința: Crama Valea Ascunsă, Casa de Vinuri Zaig, Lechburg, Vie-Vin Lechința, Crama Jelna, Liliac Winery și Crama Harșian, anunță mocanitatransilvaniei.ro.

Evenimentul va începe la ora 12, iar pe lângă degustarea vinului, vor mai fi activitați feroviare, inaugurarea depoului drezinei, prezentarea vagoneților și utilajelor de lucru la calea ferată îngustă și va putea fi vizitat un mic muzeu cu fotografii și unelte folosite în trecut la calea ferată.

Linia de cale ferată îngustă Lechința-Târgu Mureș a fost inaugurată cu o sută de ani în urmă. Organizatorii evenimentului fac demersuri pentru ca, în viitor, o locomotivă cu aburi să fie din nou pusă pe șine pe vechiul traseu, pentru turiști.

Trenurile au circulat din 1915 până la 1 aprilie 1997 ( au existat întreruperi, din cauza evenimentelor istorice ), circulaţia acestora fiind oprită pe motiv de rentabilitate. Linia a fost trecută în conservare până în anul 2010, când a fost concesionată firmei SC Indormur Exim SRL din Târgu Mureş pentru a o transforma într-o linie turistică.

Comuna Teaca, parte a podgoriei Lechința este renumită pentru vinurile albe seci din soiurile Fetească Albă, Chardonnay și Riesling. Tradiția cultivării viței-de-vie este foarte veche, iar în trecut vinul de aici ajungea pe piața din Cluj-Napoca și chiar mai departe, la Viena, pe masa habsburgilor, fiind numit în popor ”Vinul împăratului”.

Datorită fondurilor europene, viticultorii au reușit să întinerească vechile plantații și să planteze suprafețe noi. Totodată, ei au cumpărat linii noi de vinificare și îmbuteliere și au investit în etichetare și marketing, pentru a da pregnanță denumirii de origine.

credit foto cover mocanitatransilvaniei.ro

Vinurile de Teaca și turismul feroviar

Comentarii

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *