VIDEO „Telemeaua de Sibiu înregistrată la Bruxelles cu Indicație Geografică Protejată trebuie să aibă o hologramă pe etichetă pentru a fi autentică” – Florin Dragomir, președinte APTS

branza, Sibiu, marca inregistrata, Bruxelles

Telemeaua de Sibiu înregistrată la Bruxelles cu Indicație Geografică Protejată trebuie să aibă o hologramă pe etichetă pentru a fi autentică, a declarat, la Târgul „Poftim, din România”, Florin Dragomir, președinte al Asociației Producătorilor de Telemea de Sibiu (APTS). Fermierul susține că produce brânză în mod natural, „fără pasteurizare, doar cu lapte crud, cu cheag și cu sare”.

Primăvara este sezonul cel mai solicitant din punct de vedere comercial pentru crescătorii de ovine din România. Mieii sunt o marfă foarte căutată cu ocazia Paștelui, inclusiv de clienți din afara țării, iar cererea de brânzeturi proaspete crește. Unii oieri au găsit drumul spre băcănii și spre târgurile de profil din București și alte mari orașe.

„Acum am dat mieii, pentru Paștele catolic, i-am vândut, au plecat în Italia și în Spania, am dat cam jumătate din efectivul de miei. Cealaltă jumătate din efectivul destinat vânzării o păstrez pentru Paștele ortodox. Sacrificăm și în fermă pentru cei care doresc, dar vom livra și la piață” a declarat, pentru canalul de YouTube Lantul Alimentar, Florin Dragomir, crescător de ovine din comuna Vurpăr, județul Sibiu.

El spune că după ce a vândut miei, s-a apucat să facă telemea proaspătă, urdă, caș, să pună pentru maturat, pentru anul viitor.  „Eu aduc brânzeturile la băcănii din București”, spune Dragomir.

Fermierul a fondat Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu, ca să obțină marca Indicație Geografică Protejată, care oferă protecție la nivel european și în România.

Brânza este produsă doar în județul Sibiu, potrivit lui: „O telemea adevărată, făcută tradițional, vrem să menținem tradiția, să facem brânză în mod natural, fără pasteurizare, doar cu lapte crud, cu cheag și cu sare”.

Pentru a putea proteja produsul, Asociația aplică pe etichetă o hologramă. „Așa îți dai seama dacă este telemea de Sibiu IGP, recunoscută la Bruxelles. Dacă nu are hologramă, nu este telemea de Sibiu IGP, nu este produsă în unitățile de procesare ale membrilor asociației noastre”, a mai precizat Florin Dragomir, prezent la Târgul „Poftim, din România”, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Cooperativa Caprirom Sud Muntenia.

G4Food menționează că România a înregistrat până acum trei sortimente de brânzeturi la Bruxelles: Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată/DOP), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată/IGP) și Telemea de Sibiu (IGP).

Sursa foto: Facebook / Telemea de Sibiu Oficial

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *