Țușpais, o mâncare ardelenească de vară, populară și în vechiul Regat/ Rețeta tradițională cu dovlecei și smântână, se poate pune pe masă ca fel de mâncare sau garnitură în egală măsură

Adaugă G4Food ca sursă preferată în Google

Țușpaisul este o mâncare tradițională, fină și cremoasă, ideală pentru zilele calde. Se poate consuma simplu, cu mămăliguță sau pâine ori ca garnitură lângă o friptură, chiftele etc.

Ingrediente pentru țușpais

• 2 dovlecei potriviți, 2 cepe medii, 3 linguri de ulei (pentru călit).

• 1 lingură de făină, 5 linguri de lapte, 200 ml smântână (sau iaurt grecesc, pentru o variantă mai ușoară).

• 1 legătură generoasă de mărar proaspăt, sare și piper negru după gust.

Preparare pas cu pas

Spală dovleceii (îi poți curăța de coajă sau îi poți lăsa cum sunt). Dă-i pe răzătoarea mare, presară sare peste ei, amestecă-i bine și lasă-i în repaus timp de 30 de minute într-un bol. Sare va extrage apa din ei.

Încinge uleiul într-o cratiță adâncă sau într-o tigaie mare. Toacă ceapa mărunt și călește-o la foc mediu câteva minute, până când devine sticloasă și moale.

Adaugă dovleceii rași și scurși peste ceapă. Pune capacul și lasă totul să fiarbă timp de 10 minute. Dacă îți plac mai crocanți, nu mai pune capacul. Se vor căli.

Într-un bol separat, desfă făina în cele 5 linguri de lapte rece, amestecând energic cu un tel sau o furculiță pentru a evita formarea cocoloașelor. Adaugă piperul și încorporează cele 200 ml de smântână (sau iaurt grecesc) până obții o compoziție omogenă.

Toarnă sosul de smântână peste dovleceii de pe foc. Amestecă continuu timp de 2-3 minute. Sosul va începe să se lege și să devină cremos pe măsură ce făina se gătește. Dacă ți se pare prea dens, mai poți adăuga un strop de apă fierbinte sau lapte.

Oprește focul, adaugă mărarul proaspăt tocat mărunt și potrivește de sare dacă mai este nevoie. Lasă-l să se odihnească puțin înainte de servire.

Ce este, de fapt, țușpaisul?

Deși astăzi îl considerăm un preparat ardelenesc sau bănățean, țușpaisul vine de la austro-ungari, iar ardelenii l-au adoptat.

Numele de „țușpais” (întâlnit în diverse zone și ca țușpaiz, ciușpaiz sau çușpaiz) provine direct din limba germană, de la cuvântul „zuspeise” (sau zuspeis). În germana veche și în dialectul austriac, Zuspeise însemna literal „pe lângă mâncare”, adică o garnitură sau un fel de mâncare secundar menit să însoțească friptura principală.

Prin conviețuirea românilor cu comunitățile de sași, șvabi și austrieci din Ardeal și Banat, termenul a fost preluat în graiul local și transformat în „țușpais”. Termenul s-a păstrat și în limba maghiară sub forma „főzelék” (mâncare scăzută de legume), dar în gospodăriile românești din vestul țării a rămas denumirea de filieră germanică.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în satele din Imperiul Habsburgic, carnea era un lux rezervat duminicilor sau sărbătorilor mari. În restul săptămânii, alimentația se baza pe ceea ce oferea grădina.

Țușpaisul a apărut ca o metodă excelentă de a transforma legumele de vară (cum erau dovleceii, dar și fasolea verde, mazărea, cartofii sau chiar goliile/gulia) într-o mâncare cremoasă, sățioasă și ieftină. Elementul comun al oricărui țușpais era „rântașul alb” făcut din făină, lapte și smântână sau lapte bătut, care dădeau consistență sosului.

Mărarul s-a înțeles bine dintotdeauna cu dovlecelul, o combinație de arome des întâlnită în bucătăria Europei Centrale. Pe măsură ce rețeta a trecut din Banat spre est, în Oltenia sau Moldova, preparatul a pierdut numele de „țușpais”, fiind cunoscut simplu ca „mâncare de dovlecei cu smântână” sau „dovlecei scăzuți”.