Topul celor mai bune linii aeriene care servesc mâncare în timpul zborurilor. Au chefi profesioniști angajați și adaptează rețete tradiționale din țările proprii

Companiile aeriene cu cea mai buna mancare Foto: Freepik

Topul celor mai bune linii aeriene în ceea ce privește meniul servit la bord a fost realizat pentru anul 2024 de revista Food & Wine, citată de ElPais. Este vorba de creații culinare ale unor chefi recunoscuți, care își propun să le ofere servicii de calitate călătorilor.

Pentru 2024, primul loc în acest clasament revine Emirates. În 2023 se situase pe a doua poziție, dar a evoluat, satisfăcând paladarele pasagerilor. ”Emirates s-a remarcat de mult timp pentru preparatele sale excepționale servite la bord, ce combină la perfecție inovația culinară cu gusturile tradiționale. În acest an, pariul făcut de companie cu bucătăria internațională este evident câștigat. Emirates oferă de la delicioase preparate vegane, precum yaca biryani, până la feluri  clasice, spune Jordi Lippe-McGraw în articolul său din Food & Wine.

Locul al doilea l-a câștigat Turkish Airlines. Această companie aeriană oferă o experiență gastronomică bazată de aromele de sezon. Se evidențiază prin produsele tipic turcești pe care le are în oferta, precum adana kebab.

Pe a treia poziție este Singapore Airlines, care s-a ocupat mult de testarea și perfecționarea creațiilor chefilor săi pentru a le adapta la mediul de zbor, deoarece presiunea din cabină ar putea altera percepția gusturilor.

Le urmează Cathay Pacific care are particularitatea de a oferi o experiență ”de lux sustenabil”.

Pe locul cinci, mult sub cel obținut anul anterior, este Qatar care pune la dispoziția pasagerilor de la first class și business un meniu à la carte cu oferte vegane.

Air France vine pe următorul loc, al șaselea, descrierea evaluatorilor fiind: ”fiecare zbor este un festival gastronomic”. Compania oferă preparate pe bază de ingrediente proaspete, locale și de sezon în ambalaje ecologice.

Korean Air este cea de-a șaptea linie aeriană, clasificarea fiindu-i adusă de utilizarea de produse proaspete și care se înspiră din esența destinației sale: Coreea de Sud.

Finalul clasamentului este ocupat de ANA, Etihad și Delta care ies în evidență pentru că lucrează cu chefi recunoscuți, redefinind mâncarea de la bord. Aceasta ”ajunge în farfurie direct de la fermă” și provine din agricultura sustenabilă.

Clasamentul complet, așa cum a fost el realizat de experții culinari de la Food & Wine:

  1. Emirates.
  2. Turkish Airlines.
  3. Singapore Airlines.
  4. Cathay Pacific.
  5. Qatar.
  6. Air France.
  7. Korean Air.
  8. ANA.
  9. Etihad.
  10. Delta.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *