Ordonanța militară nr. 8, emisă în 9 aprilie, a interzis exporturile de grâu, porumb, orz, ovăz, orez, semințe de floarea soarelui și boabe de soia din România, interdicția referindu-se la comerțul cu statele din afara Uniunii Europene. Totodată, ordonanța prevede că achiziționarea acestor produse de către un stat membru poate fi derulată numai dacă statul respectiv face dovada faptului că produsele achiziționate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, iar nu exportului.
Ce cantități de cereale și de semințe de floarea soarelui și către ce state extra-comunitare a vândut România în ultimii ani? Lanțulalimentar.ro oferă câteva răspunsuri.
Grâu comun
Între iulie 2019 – ianuarie 2020, România a vândut în afara spațiului extra-comunitar o cantitate totală de 3.227.000 tone de grâu comun, potriivt datelor Comisiei Europene.
Cea mai mare cantitate a fost vândută Egiptului, 759.000 de tone. O cantitate de 500.000 de tone a ajuns pe piața din Iordania. Israelul a cumpărat din România 221.000 de tone de grâu comun. Cantități mai mici, sub 100.000 de tone, au ajuns în Siria, Liban, Vietnam și Turcia.
Între iulie 2018 – iunie 2019, România a exportat pe piața extra-comunitară o cantitate totală de 3.682. 000 de tone.
Între iulie 2017 – iunie 2018, cantitatea totală exportată a fost de 3.929.000 tone.
Între iulie 2016 – iunie 2017, din România a plecat pe piața extra-europeană o cantitate de 5.728.000 de tone de grâu comun.
Porumb
România a exportat pe piața extra-comunitară o cantitate de porumb de 2.234.000 de tone , în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020.
729.000 de tone au ajuns în Turcia.
Egiptul a cumpărat din țara noastră 450.000 de tone.
În Israel au ajuns 230.000 de tone.
Cantități sub 100.000 de tone au mai ajuns în Libia ( 97.000 de tone ) și Iran ( 66.000 de tone ).
În intervalul iulie 2018 – iunie 2019, România a exportat în afara spațiului UE o cantitate totală de 2.673.000 de tone.
În anul comercial 2017/2018, cantitatea totală a fost 1.137.000 tone.
Între iulie 2016 – iunie 2017, exporturile de porumb în afara spațiului UE au însumat 1.757.000 de tone.
Orz
Exportul de orz în afara UE a totalizat 793.000 tone în intervalul iulie 2019 – ianuarie 2020.
Cea mai mare cantitate a ajuns în Arabia Saudită, 315.000 tone.
Peste 100.000 de tone a mai importat Libia, mai exact 142.000 tone.
Sub 100.000 de tone au cumpărat Turcia ( 82.000 de tone ), Iordania ( 63.000 tone ), Quatar ( 53.000 tone ) și Tunisia, 52.000 tone.
În intervalul iulie 2018 – iunie 2019, România a exportat 641.000 tone de orz în afara spațiului UE.
În intervalul iulie 2017 – iunie 2018, 762.000 de tone.
În anul comercial 2016/2017, cantitatea totală a fost de 627.000 tone.
Floarea-soarelui
În intervalul iulie 2019 – ianuarie 2020, România a exportat în afara spațiului UE o cantitate totală de 132.000 de tone de semințe de floarea soarelui.
Cea mai mare cantitate a ajuns în Turcia, 113.000 tone. 13 tone au ajuns în Serbia.
În intervalul iulie 2018 – iunie 2019, România a exportat 385.000 de tone în afara spațiului UE.
În anul comercial 2017/2018, cantitatea totală a fost 370.000 de tone.
Între iulie 2016 și iunie 2017, au fost vândute 179.000 de tone.
România a vândut în 2018 statelor din afara UE materii prime agricole în valoare totală de 1.473.800.000 euro, adică 74% din totalul exporturilor de bunuri agro-alimentare către spațiul extra-comunitar.
Comentarii