Speciile de toamnă şi pomi-viticole se vor afla în stadiul de repaus vegetativ, în aproape toată ţara pe parcursul acestei săptămâni, iar pe suprafeţele agricole fără strat protector de zăpadă, unde temperaturile minime din aer vor scădea sub pragurile biologice critice de rezistenţă ale plantelor, vor fi posibile vătămări ale aparatului foliar, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 11 – 17 februarie, transmite Agerpres.
„În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, până la apropiate de optim şi optime, în toată zona de cultură. În condiţiile agrometeorologice menţionate, speciile de toamnă şi pomi-viticole se vor afla în stadiul de repaus vegetativ, în aproape toată ţara. De asemenea, pe suprafeţele agricole fără strat protector de zăpadă, unde temperaturile minime din aer vor scădea sub pragurile biologice critice de rezistenţă (Tmin. <-7…-10…-15) ale plantelor, vor fi posibile vătămări ale aparatului foliar prin îngălbeniri şi arsuri/necroze ale vârfului frunzelor. Izolat, la speciile de orz şi grâu de toamnă, alternanţa îngheţ-dezgheţ a solului va putea determina apariţia fenomenului de «descălţare» a plantelor”, se arată în prognoză.
Cum sunt afectate culturile
Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) semănate în perioada optimă vor parcurge dezvoltarea aparatului foliar şi înfrăţirea (10-100%), cu o stare de vegetaţie în general bună şi medie.
Culturile înfiinţate tardiv se vor afla în fazele de răsărire şi formarea frunzei a treia (40-100%), uniformitatea şi vigurozitatea plantelor fiind pe ansamblu medie şi slabă. Sub aspect fenologic, rapiţa din Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania se va afla la dezvoltarea aparatului foliar (7-13 frunze).
În plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă-de-vie se va continua stadiul de repaus biologic în toate regiunile agricole, speciile fiind bine adaptate la condiţiile de iernare.
„Lucrările agricole în câmp se vor desfăşura în general în condiţii bune în cea mai mare parte a ţării, exceptând zilele cu precipitaţii”, spun specialiştii ANM.
Recomandările de specialitate vizează continuarea efectuării controlului biologic sistematic în vederea determinării vigurozităţii plantelor la speciile de toamnă, precum şi a evoluţiei mugurilor de rod în plantaţiile pomi-viticole; administrarea îngrăşămintelor complexe la cerealierele de toamnă; aplicarea îngrăşămintelor organice şi efectuarea lucrărilor de întreţinere la pomii fructiferi şi viţa-de-vie.
Ce anunță meteorologii
Vremea rece de la începutul intervalului va intra într-un proces de încălzire treptată, devenind normală sub aspect termic, în aproape toate zonele de cultură. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -10 şi 4 grade în primele zile, mai scăzută cu 1 – 5 grade în raport cu normele climatologice şi -5 – 7 grade spre sfârşitul perioadei, limite apropiate de mediile multianuale, în cea mai mare parte a ţării.
Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între -5 şi 11 grade pe întreg teritoriul agricol.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între -16 şi 3 grade în toate zonele de cultură, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiuni, producându-se brumă şi îngheţ la sol.
Sunt prognozate precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), reduse cantitativ, acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului. În zonele joase şi de luncă se va produce ceaţă, izolat asociată cu depunere de chiciură.