Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, a solicitat APIA accelerarea controalelor pentru subvențiile aferente anului 2026 și finalizarea plăților pentru Campania 2025, în condițiile în care peste 98% dintre fermieri și-au primit deja subvențiile, se arată într-un comunicat de presă MADR.
Tánczos Barna, alături de conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a avut miercuri o videoconferință cu conducerile centrelor județene ale instituției, pentru a analiza stadiul controalelor pentru subvențiile aferente anului 2026 și măsurile necesare pentru accelerarea acestora.
În prezent, echipele de control au verificat aproape 50% din eșantionul de control clasic pe teren. Ministrul a stabilit ca obiectiv finalizarea verificărilor până la sfârșitul lunii septembrie și a cerut analizarea punctuală a situației județelor care întâmpină dificultăți, pentru a putea fi sprijinite în eficientizarea și accelerarea acțiunilor de control.
În ceea ce privește plățile pentru Campania 2025, peste 98% dintre fermieri au primit subvențiile APIA, suma totală achitată depășind 2,6 miliarde de euro.
Județele cu cele mai bune rezultate sunt Harghita, Brăila, Ilfov, Brașov, Covasna și Ialomița, unde procentul plăților efectuate, raportat la numărul cererilor primite, a depășit 99%.
„Felicitări județelor care au verificat deja peste 60% din eșantionul de control pentru 2026 și celor care au depășit 99% în ceea ce privește plata subvențiilor pentru anul trecut. Am solicitat APIA să finalizeze cât mai curând plățile aferente anului trecut și să clarifice, în cel mai scurt timp posibil, situația fermierilor cărora, din diferite motive, nu le-au fost încă plătite subvențiile.
În paralel, obiectivul principal pentru următoarele săptămâni este finalizarea controalelor aferente cererilor pentru 2026 până la sfârșitul lunii septembrie. Pentru aceasta, le-am cerut colegilor din APIA să facă toate eforturile necesare pentru încheierea cât mai rapidă a controalelor, astfel încât să putem pregăti cât mai repede plata avansurilor din subvenții, iar banii să ajungă cât mai curând la fermieri”, a declarat Tánczos Barna, viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți