Superbăutura de iarnă care te-ar putea ajuta să lupți cu inflamația și răcelile/ Iată beneficiile unui vin fiert consumat cu moderație

vin fiert Sursa foto: unsplash.com@Hannah Pemberton

Frigul a devenit deja un invitat permanent, iar târgurile de Crăciun își deschid porțile în marile orașe. Când vorbim de frig și Crăciun, primul lucru care ne vine în minte este vinul fiert. Și dacă alcoolul în general ne poate cauza mari probleme de sănătate, un vin fiert, băut cu moderație se dovedește a fi plin de beneficii pentru organism. Mai ales atunci când este preparat în mod tradițional, cu vin roșu, pentru că – dacă n-ați știut – vinul fiert se poate prepara și din vin alb.

Iată câteva dintre acestea, prezentate de nutriționista Kerry Beeson, scrie Surrey Live.

1. Băuturile calde sunt recomandate pentru combaterea răcelilor

Vinul fiert se servește cald, iar studiile sugerează că băuturile calde pot ajuta la ameliorarea simptomelor răcelilor, cum ar fi congestia nazală și durerea în gât.

2. Vinul roșu conține antioxidanți

Vinul roșu conține resveratrol, un antioxidant cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii, susținerea sănătății inimii și întărirea imunității. Cercetările sugerează că vinul este diferit de alte băuturi alcoolice, deoarece nu crește riscul de afecțiuni medicale cronice asociate consumului de alcool și poate avea, în schimb, beneficii pentru sănătate. O analiză recentă a concluzionat că multe dintre afirmațiile privind beneficiile vinului roșu sunt corecte, în special în ceea ce privește efectele sale antiinflamatorii și antioxidante, precum și impactul pozitiv asupra nivelului colesterolului, trombozei și microbiomului intestinal.

Vezi detalii

3. Citricele care se adaugă în vin sunt perfecte pentru imunitate

Vinul fiert este, de obicei, preparat cu felii de citrice, bogate în vitamina C, fibre și antioxidanți care întăresc imunitatea. Citricele conțin, de asemenea, compuși bioactivi unici numiți flavonoide și uleiuri esențiale puternice care pot proteja împotriva bolilor inflamatorii, digestive și cardiovasculare.

4. În vinul fiert se pun condimente cu proprietăți curative

Condimente precum anasonul stelat, cuișoarele și scorțișoara nu doar că adaugă savoare, ci oferă și numeroase beneficii pentru sănătate. Acestea pot reduce stresul oxidativ, contribuie la reglarea nivelului de zahăr din sânge și întăresc imunitatea. De asemenea, aceste condimente încălzesc organismul și pot contribui la reducerea inflamației și combaterea virozelor de sezon.

5.  Pentru a nu include calorii inutile, vinul ar trebui îndulcit cu sirop de arțar sau agave

Multe rețete de vin fiert includ zahăr, însă înlocuirea acestuia cu sirop de arțar poate fi o alternativă mai sănătoasă. Siropul de arțar sau de agave conțin minerale esențiale și antioxidanți, iar indicele glicemic al acestora este mai scăzut, ajutând astfel la evitarea creșterilor bruște ale nivelului de zahăr din sânge.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *