Cristina Ungureanu este o studentă care locuiește în București. Tânăra a decis să ne vorbească despre obiceiurile sale alimentare în cadrul campaniei „Sunt student, ce mănânc?”. Ea face parte din categoria de studenți care preferă mâncarea sănătoasă și gătită.
În ceea ce privește risipa alimentară, Cristina ne spune că, și în cazul ei, se mai întâmplă uneori să arunce mâncarea. De asemenea, încearcă tot mai mult să nu-și creeze un obicei din asta.
Cristina, atunci când merge la cumpărături, își face o listă și ia tot ce se află scris acolo. De altfel, dacă se întâmplă să mai vadă ceva care să-i atragă atenția, tânăra cumpără și acel lucru. Studenta merge, cu aproximație, de doua ori pe lună la cumpărături. „Iau de toate atunci”, menționează ea pentru G4Food. Dacă se întâmplă să nu aibă ceva într-o zi, Cristina rezolvă situația trecând repede pe la un magazin de lângă casă.
„Calitatea produselor e pe primul loc, apoi prețurile”, spune Cristina, care mai adaugă faptul că încearcă să stabilească un echilibru între cele două.
Studenta recunoaște că preferă să gătească acasă pentru mai multe zile. Dacă nu are timp, aceasta alege să facă o salată, paste sau altceva care se poate găti rapid.
Cristina cumpără, de obicei, alimente proaspete, dar și conserve cu legume. Uneori alege să opteze chiar și pentru cele congelate, mai ales în cazul fructelor.
„Cred că peste 70% este gătită de părinți”, ne spune studenta, în ceea ce privește mâncarea pe care o consumă.
Ca orice alt student, Cristina are un program încărcat. În ciuda acestui fapt, tânăra încercă să respecte mesele principale. „Dacă mănânc micul dejun și cina acasă e perfect”, spune tânăra, care precizează faptul că, pe timpul zilei, își ia câte ceva la pachet.
După cum ne spune, tânăra nu evită alimente. Totuși, nu mănâncă atât de des alimente bogate în zahăr și grăsimi. Printre acestea se numără chipsurile, bomboanele super colorate, pline de coloranți „sau alte porcării”, cum menționează aceasta.
În ceea ce privește bugetul, Cristina ne spune că nu se limitează la o anumită sumă. Cu toate astea, adaugă faptul că „mai mult de 300-400 de lei nu cheltui la niște cumpărături generale”, unde, afirmă aceasta „cumpăr de toate”.
Dacă ar fi să aleagă între a cheltui banii pe mâncare sau pe alcool, aceasta ne răspunde fără să stea prea mult pe gânduri. Pentru ea, mâncarea are prioritate.
„Mai spun doar că mâncatul sănătos nu e atât de greu precum pare și nici atât de scump cum se spune”, menționează Cristina.
Tânăra ne mai spune că preferă un sendviș făcut acasă, mâncare la pachet sau ceva de la covrigărie, decât un meniu de la KFC. Aceasta ne mai precizează că mâncarea fast food e scumpă. „Sigur, uneori apelez și la variante de genul, dar din nou, încerc să aleg variantele cât mai sănătoase și ok din punct de vedere calitate-preț”, mai adaugă Cristina.
„Cu echilibru și puțină disciplină cred că totul va merge de la sine”, concluzionează tânăra.
Sursa foto: Iuri Cazac | Dreamstime.com