Sârbu (Intervenţii Active în Atmosferă): Suntem singurii care pot să combată deşertificarea şi inundaţiile

interventii atmosfera Sursa foto: Facebook

Compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA) este singura care poate să facă ceva contra fenomenelor de bad weather, care poate să combată deşertificarea şi inundaţiile, a declarat, vineri, directorul general, Emil Sârbu, transmite Agerpres.

IAA a achiziţionat prima aeronavă echipată şi destinată creşterii precipitaţiilor în România, printr-un program special bilateral româno-american, eveniment marcat vineri la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Şeful IAA, a precizat că acest avion este primul şi singurul din România care aduce modificări în atmosferă, este echipat cu tehnologie de ultimă oră şi are la bord un sistem de comunicaţii performant, cu legături atât prin satelit, cât şi prin relee.

Aeronava, second hand, a costat 5 milioane de dolari şi a fost achiziţionată cu credit bancar. Întrebat dacă Ministerul Agriculturii s-a arătat interesat de acest avion, Sârbu a răspuns: “Cred că şi Ministerul Agriculturii este interesat, eu cred că şi fermierii sunt interesaţi şi suntem singurii care pot să facă ceva contra fenomenelor de bad weather, suntem singurii care pot să combată deşertificarea, suntem singurii care pot să combată inundaţiile. Nu există altă entitate”. “Clienţii noştri pot fi şi operatorii privaţi, dar cu aprobare de la Ministerul Agriculturii, asta e obligatoriu, pentru că, potrivit Legii 73/2008, nu se pot face activităţi de intervenţie activă fără acordul Ministerul Agriculturii”, a adăugat el.

Vezi detalii

Directorul general al IAA a precizat că, pentru serviciile companiei, trebuie încheiat contract pentru sezonul respectiv, iar aceasta va interveni când este nevoie, la un preţ de minimum 2 euro/hectar. “Serviciile noastre înseamnă că noi oferim posibilitatea de a avea ploaie, de a combate grindina. Sunt servicii. (…) Adică noi nu putem lucra în funcţie de ‘o să mă cheme în ceasul al 12-lea. Cel mai bine este lucrezi preventiv şi să combaţi seceta prin creare de precipitaţii. Deci, lucrând din timp. (…) Contractul se face pe sezon şi noi intervenim de câte ori este nevoie. Costul ajunge la minimum 2 euro pe hectar”, a precizat acesta.

Emil Sârbu a admis că, în cazul în care MADR nu va apela la serviciile IAA, compania va căuta contracte în alte ţări. Întrebat de jurnalişti dacă există posibilitatea ca această aeronavă să zboare în alte ţări şi nu în România, el a răspuns: “Este posibil, pentru că, normal, dacă Guvernul nu-şi doreşte să aibă o protecţie contra bad weather, noi suntem firmă privată şi va trebui să găsim o soluţie. Vă dau exemple: Turcia n-are un sistem de combatere a grindinei şi de creştere a precipitaţiilor, suntem în discuţii avansate cu ei, Italia nu are. Sunt ţări cu foarte multă agricultură şi acum îşi doresc într-un mod disperat să găsească o soluţie”.

Potrivit acestuia, IAA va achiziţiona încă trei aeronave asemănătoare, ritmul sosirii acestora în ţară fiind de una pe an.

La rândul său, Ionuţ Lucian Lazăr, directorul de program al Unităţii Antigrindină din Vrancea, IAA, a explicat că tehnologia de însămânţare a norilor pe care o foloseşte acest avion utilizează diverse substanţe active, precum iodura de argint sau clorura de calciu ori de sodiu. “Sunt substanţe întâlnite pe scară largă la nivel mondial pentru însămânţarea norilor în scopul fie al combaterii căderilor de grindină, fie pentru stimularea de precipitaţii. Această aeronavă va fi dotată cu cartuşe pirotehnice şi torţe fumigene, care, coordonate de la sol, dintr-un punct de comandă, de către specialişti ai unităţilor de combatere a căderilor de grindină sau ai unităţilor de creştere a precipitaţiilor, vor merge în nori, unde vor realiza misiunile de însămânţare a norilor. Practic, prin tot acest proces, introducem nuclee de condensare în norul respectiv pentru a crea mai multe nuclee de condensare faţă de cele găsite în mod natural în nor, astfel încât reuşim să stimulăm precipitaţiile din norul respectiv”, a susţinut el.

Lazăr a dat asigurări că aceste substanţe nu sunt nocive nici pentru culturi şi nici pentru oameni. “De-a lungul anilor, pentru programele experimentale pe care le-am realizat, am făcut inclusiv analize din sol şi din apa meteorică căzută la sol, iar datele laboratoarelor acreditate european pentru partea de mediu au arătat faptul că nu se găsesc valori peste nivelul natural găsită în sol, iar în contextul schimbărilor climatice această aeronavă este un lucru inedit şi unic pentru România. Multe alte state aplică deja astfel de tehnologii pentru stimularea precipitaţiilor. Consider că a venit şi vremea României. Consider că aeronava va avea un rol esenţial în securitatea alimentară şi chiar în securitatea naţională a României”, a subliniat reprezentantul unităţii din Vrancea.

Avionul are o autonomie de patru ore şi, poziţionat, de exemplu, în zona Moldovei, în judeţul Bacău, ar putea acoperi întreaga regiune de sud-est a României. “Într-adevăr, nu este suficient, dar pornim de undeva, demonstrând că tehnologia este eficientă şi, prin studii de cercetare şi studii tehnice, cu siguranţă această tehnologie se va extinde pentru a acoperi întreg teritoriul României. Conform Legii 173/2008 – legea intervenţiilor active în atmosferă – este prevăzută achiziţionarea a opt aeronave în România pentru misiuni de însămânţare a norilor, fie că vorbim de combatere sau de stimulare. (…) Cu opt aeronave, cu siguranţă întreg teritoriul al României va putea fi acoperit. Suntem printre singurele ţări din Europa care are o legislaţie foarte bună în domeniul intervenţiilor active în atmosferă”, a menţionat Lazăr.

Şi el a arătat că IAA are discuţii avansate cu alte ţări pentru închirierea acestui avion în cazul în care MADR nu se va arăta interesat de serviciile companiei. “Avem deja colaborări, discuţii foarte avansate cu ţări vecine. Italia este foarte interesată de serviciile noastre. Noi am colaborat deja cu vecinii din Bulgaria şi cu parteneri din Grecia pentru astfel de programe experimentale, am avut un schimb de experienţe cu ei. Ei realizează astfel de misiuni de ani buni şi, în perioada următoare, urmează să finalizăm, sper eu, anumite înţelegeri cu ţări partenere din Uniunea Europeană pentru a realiza astfel de intervenţii. Dacă Ministerul Agriculturii este interesat, vom presta servicii în România. Intenţionăm să achiziţionăm şi alte aeronave, dar nu putem investi bani fără a avea o certitudine a utilizărilor”, a subliniat acesta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *