Sacrificat pentru interesele baronului de Olt Paul Stănescu? Șeful APIA,  demis de ministrul Agriculturii

Sacrificat pentru interesele baronului de Olt Paul Stănescu? Șeful APIA, demis de ministrul Agriculturii Sacrificat pentru interesele baronului de Olt Paul Stănescu? Șeful APIA, demis de ministrul Agriculturii

Șefia fermierului Ionuț Lupu ( crescător de vaci pentru lapte din județul Neamț ) la APIA, unde a ajuns susținut de PNL, a fost de foarte scurtă durată: numit în funcția de director general în 19 Decembrie 2023, Lupu a fost demis, ieri, 20 Februarie 2024, de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a declarat pentru Agerpres că a luat această decizie

din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem. Am avut şedinţă în această seară ( 20 Februarie, n.n. ) despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie”. 

Ionuț Lupu a răspuns pe pagina sa de facebook:

”O minciună ordinară!

Am participat la o conferință la Palatul Parlamentului alături de Secretarul de Stat, Sorin Moise, unde am discutat inclusiv despre realitățile agriculturii și situația plăților… întâlnirea “la care am refuzat să particip” a fost organizată atunci când s-a aflat că nu sunt în Agenție…”

Ipocrizia poate fi înțeleasă… însă e păcat de Dumnezeu să declare ministrul Florin Barbu ca nu m-am implicat alături de colegii din APIA să recuperăm incapacitatea managerială… ATENTIE!!! SOFT FINALIZAT IN 2.02 SI ECHIPA MADR A FOST INCAPABILĂ SĂ PREGATEASCĂ H.G.urile ( Hotărârile de Guvern, n.n. ) ȘI SĂ LE TRANSMITĂ CĂTRE GUVERN…”

Ionuț Lupu/facebook

Opinia avansată de unele publicații este însă că decizia a fost luată din cauză că Ionuț Lupu a blocat plata subvențiilor pentru suprafețele cu stuf din Delta Dunării unor firme deținute de apropiați ai baronului PSD de Olt, Paul Stănescu. Mai mult, a sesizat Direcția Națională Anticorupție, acuzând presiuni asupra sa, pentru deblocarea plăților.

”Șeful Agenției de Plăți în Agricultură, liberalul Ionuț Lupu, demis de ministrul PSD Florin Barbu / Liberalul de la APIA refuzase plata subvenției pentru firmele apropiate familiei Stănescu, în dosarul stufului din Delta Dunării”/20 Februarie 2024,

titrează site-ul G4Media, care citează surse potrivit cărora:

”PNL va cere demisia ministrului PSD al Agriculturii sau repunerea pe funcție a șefului Agenției de Plăți, demis după ce a refuzat să plătească subvențiile pentru stuful din Delta Dunării unor firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu”/21 Februarie 2024. 

”Şeful APIA, Ionuţ Lupu, a fost demis. A refuzat plata subvenţiei pentru firmele apropiate familiei lui Paul Stănescu”, a titrat site-ul stirileprotv.ro. De precizat că PRO TV a dezvăluit, în premieră, în cadrul unei anchete difuzate la emisiunea ”România, te iubesc”/”O afacere stufoasă”, mecanismul legislativ orchestrat chiar de actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, din perioada în care a condus Comisia pentru Agricultură, pentru acordarea, fără precedent în România, a unor subvenții pentru suprafețele stuficole din Delta Dunării, valoarea subvențiilor ridicându-se la câteva milioane de euro.

Citește AICI articolul Cum au ajuns două firme să ia subvențiile destinate localnicilor din Deltă.

LIBERTATEA: Șeful APIA, demis de ministrul Agriculturii. Liberalul, acuzat că a blocat subvenția pentru firme apropiate lui Paul Stănescu

Aktual24.ro: ”Încă un PNL-ist care a deranjat un șef PSD-ist a fost dat afară. Seful APIA a blocat plăți către firme apropiate de Paul Stănescu, secretarul general al PSD

Mihaela Prevenda, jurnalist în presa agricolă, a scris pe pagina de facebook:

Stuful, o minune de furaj pentru vaci. Nu știu dacă așa o fi, dar observ, la ce bătaie e pe el, că sprijină potența…aia financiară, că, deh, boii…

Inteligența artificială Adrian a muncit atât de mult încât a uitat că are nevoie de softuri/programe informatice, blablauri d-astea inteligente de care depind banii fermierilor, chestii finalizate abia acum în februarie, și nu anul trecut, cum ar fi fost normal. D-aia întârzie subvențiile, că-i prea multă inteligență artificială. De lene, interese ș-alte alea nu mai zic nimic.

Unde-i stuf e și mocirlă. România toată e un stufăriș. Dacă vrei să cureți…a se vedea recenta demitere a directorului general de la APIA.

Oare, cine zicea că nu știe nimic despre subvenționarea stufului pentru furaj? Da, exact, e același care l-a demis pe cel care n-a vrut să dea bani publici pe stuf.

În ce mocirlă trăim! Bine, pe mine nu mă miră, dar sunt unii care mai speră că vor veni ape curate care vor spăla mizeria din ultimele trei decenii. Vedeți-vă de treabă, e secetă! Când mai apare la orizont câte-o ploicică dau ăștia cu rachete și o îndepărtează.

Je suis #LUPU

Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus agenţia înainte de venirea lui Ionuţ Lupu, însă posturile de conducere ale agenţiilor de plăţi din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp, a mai spus Florin Barbu”, citat de Agerpres. 

Sacrificat pentru interesele baronului de Olt Paul Stănescu? Șeful APIA, demis de ministrul Agriculturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *