România a expus produse organice la târgul Seoul Food 2024, unul dintre cele mai mari din lume / Participă opt firme, care prezintă miere, vinuri, carne sau ceaiuri

produse organice, seoul food, romania, coreea de sud Sursa foto: Instagram/seoulfoodexpo

Opt companii româneşti participă în premieră, în perioada 11-15 iunie, la expoziţia internaţională Seoul Food 2024, una dintre cele mai mari expoziţii de produse agroalimentare din lume, transmite Agerpres.

„România a participat în premieră, în perioada 11-15 iunie a.c., cu pavilion naţional constituit din 8 companii, la expoziţia internaţională Seoul Food 2024, una din cele mai mari expoziţii de produse agroalimentare din lume. Participarea a fost posibilă prin efortul comun al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) şi al organizaţiei interprofesionale Inter-Bio, membră IFOAM-EU (Organic Europe)”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Inter-Bio.

În cuvântul de deschidere, ambasadorul UE în Republica Coreea, Maria Castillo Fernandez, a salutat prezenţa exportatorilor români, alături de alţi producători din ţări membre ale Uniunii Europene, în cadrul programului european de promovare a produselor agroalimentare. Aceasta a vizitat standul României fiind impresionată de calitatea, diversitatea şi autenticitatea ofertei de export, preponderentă în produse ecologice, se arată în document.

Expozanţii, cu produse în majoritate certificate organic, au fost firme producătoare de vin (Velvet Winery şi Domeniile Franco-Române), produse din carne (Cocorico), produse din alune (Agrind), cereale ecologice (Agro Danubius Trading), miere ecologică (Herța Bio Apicole), gastronomie (Bluana), ceaiuri şi produse din plante (Evolet) şi produse ecologice din cătină (Bio Cătina).

De asemenea, Cezar Armeanu, ambasador al României în Republica Coreea, a discutat cu expozanţii şi a apreciat participarea românească, analizând împreună cu aceştia căi de continuare a acestor prime iniţiative de prezenţă pe piaţa coreeană.

În a doua zi a expoziţiei, Inter-Bio a participat la seminarul „European Organic Food Workshop” organizat de secţia comercială a Ambasadei UE la Seoul sub motto-ul „Colours by Europe. Tastes of Excellence”, prezentând firmele participante unei audienţe largi şi avizate, consumatori, asociaţii de importatori, institute de cercetare şi universităţi. Au fost organizate sesiuni de matchmaking prin reţeaua Enterprise Europe Network (EEN) unde Inter-Bio este membru activ la nivel internaţional.

„Firmele prezente sunt foarte dinamice creând contacte pe o piaţă extrem de atractivă şi pretenţioasă deopotrivă, în ceea ce priveşte calitatea. Beneficiem de efectele acordului de liber schimb UE-Republica Coreea, precum şi de implicarea reţelei de promovare a exportului acestor produse cu logo-ul Enjoy it’s from Europe”, a declarat Costin Lianu, preşedinte Inter-Bio, potrivit comunicatului citat.

În cadrul întâlnirilor au fost promovate şi proiecte europene relevante pentru sectorul agroalimentar şi al tehnologiilor în domeniu, precum Wallachia eHub – proiect de inovare şi transformare digitală, OrganicTargets4EU, Agroecology-TRANSECT, Organic Advice Network şi Organic Climate Net, tematica acestora fiind similară cu preocupările companiilor şi a instituţiilor de cercetare din Republica Coreea.

„În acest context, Inter-Bio va promova oportunităţi de inovare în cadrul programului UNIDO Global Call, FOODTECH Awards, care se va încheia în luna noiembrie a acestui an la Seul, printr-o ceremonie de premiere. Sperăm să regăsim şi firme româneşti care intenţionează să participe la concurs”, a precizat Costin Lianu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Instagram/seoulfoodexpo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *