Compania Aquaserv a anunțat restricții în furnizarea apei potabile în 11 comune din județul Mureș, până la sfârșitul săptămânii. Măsura vine pe fondul creșterii consumului în perioada caniculară, compania atrăgând atenția că apa din rețeaua publică este utilizată inclusiv pentru irigarea culturilor agricole, transmite Agerpres.
Restricțiile vizează comunele Beica, Batoș, Lunca, Voivodeni, Suseni, Ideciu de Jos, Gornești, Breaza, Solovăstru, Petelea și Fărăgău.
„Din păcate, constatăm în fiecare an că, în perioadele secetoase, apar vârfuri de consum în zonele metropolitane și rurale, ceea ce indică faptul că mulți consumatori continuă să utilizeze apa de la robinet în alte scopuri, în special pentru irigarea culturilor agricole”, a transmis Aquaserv.
Pentru ca utilizatorii să beneficieze de intervale aproximativ egale de furnizare, apa potabilă va fi sistată după următorul program:
Aquaserv explică măsura prin „consumul excesiv de apă potabilă generat de temperaturile ridicate și de lipsa precipitațiilor”.
Compania precizează că utilizarea iresponsabilă a apei îi afectează în mod direct pe consumatorii aflați în zonele mai înalte sau la capătul rețelei.
În perioadele cu un consum foarte ridicat, aceștia pot primi apă la presiune scăzută sau pot rămâne fără apă.
„Conform obligațiilor contractuale, toți utilizatorii, indiferent de forma de proprietate, trebuie să asigure utilizarea eficientă și rațională a apei preluate din rețeaua publică (…) Compania Aquaserv va depune toate eforturile pentru a asigura furnizarea apei 24 de ore din 24, însă contează pe sprijinul clienților în utilizarea rațională a resurselor”, arată compania.
Aquaserv avertizează că folosirea apei în alte scopuri decât cele casnice suprasolicită sistemele de distribuție și poate duce la introducerea unui program orar de furnizare, astfel încât apa să ajungă, chiar și cu intermitențe, la toți utilizatorii.
Compania mai precizează că sistemele de distribuție a apei potabile sunt proiectate și executate în conformitate cu normativele europene în vigoare, exclusiv pentru consumul casnic.
În perioadele de secetă, utilizatorii trebuie să respecte prevederile legale privind limitarea cantitativă a consumului de apă și să acorde prioritate consumului personal și casnic.
Aquaserv amintește și că sistemele noi cu o capacitate supradimensionată, care depășesc necesitățile rezonabile de consum casnic, nu sunt acceptate la finanțare din fonduri europene.
Consumul casnic include, potrivit companiei, consumul uman, gătitul, spălatul și utilizarea toaletei.
Pentru alte necesități, oamenii sunt îndemnați să folosească, pe cât posibil, surse alternative de apă, precum fântânile și puțurile.
„Pentru a asigura alimentarea continuă cu apă potabilă, consumatorii sunt rugați să evite utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele menajere și să folosească, pe cât posibil, surse alternative (fântâni, puțuri etc.) pentru celelalte necesități. Compania Aquaserv S.A. face apel la consumatori și contează pe sprijinul acestora pentru utilizarea rațională a apei, exclusiv în scopuri casnice!”, a transmis compania.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți