Consumul mondial de alcool va continua să scadă în următorul deceniu, în ciuda creșterii numărului de adulți la nivel global. Un nou raport realizat de compania de cercetare IWSR, care analizează evoluțiile din 160 de piețe, arată că schimbarea stilului de viață, preocuparea pentru sănătate și presiunile economice modifică profund comportamentul consumatorilor, relatează Euronews, citată de Mediafax.
Potrivit prognozei, consumul global de alcool a scăzut deja cu aproximativ 2% în perioada 2024-2025. Tendința va continua și în următorii ani, astfel că, până în 2035, volumul total al consumului este estimat să fie cu 1% sub nivelul actual, chiar dacă populația aflată la vârsta legală pentru consumul de alcool va crește cu aproximativ 9%.
Scăderea este determinată în principal de marile piețe tradiționale ale industriei. În Statele Unite și China, două dintre cele mai importante piețe pentru producătorii de băuturi alcoolice, consumul ar putea scădea cu aproape 20% până în 2035.
Europa urmează aceeași direcție. În Germania este estimată o reducere a consumului de 14%, în timp ce Regatul Unit ar putea înregistra o scădere de 13%. Și Japonia se află pe un trend similar, cu un declin prognozat de aproximativ 15%.
Specialiștii explică această evoluție prin schimbarea obiceiurilor generațiilor tinere, care consumă alcool mai rar și acordă o atenție mai mare sănătății, activității fizice și echilibrului între viața personală și cea profesională. În același timp, creșterea costului vieții îi determină pe mulți consumatori să reducă cheltuielile considerate neesențiale.
În contrast cu piețele mature, mai multe economii emergente continuă să înregistreze creșteri ale consumului de alcool. India este considerată una dintre principalele piețe cu potențial de dezvoltare și ar putea consemna un avans de 38% până în 2035.
Creșteri importante sunt estimate și în Columbia, Vietnam și Mexic. Potrivit raportului, această evoluție indică o mutare treptată a centrului de greutate al industriei alcoolului dinspre Europa și America de Nord către piețele aflate în expansiune.
Analiza IWSR arată că vinul va fi categoria cea mai afectată de schimbarea preferințelor consumatorilor. Până în 2035, consumul global de vin ar putea scădea cu aproximativ 14%.
În cazul băuturilor spirtoase, reducerea estimată este de 2%, iar pentru bere de aproximativ 1%.
La polul opus se află segmentul băuturilor ready-to-drink (RTD), care include cocktailurile gata preparate. Acesta continuă să câștige popularitate și ar putea înregistra o creștere globală de 17% în următorii zece ani.
Pentru industria băuturilor alcoolice, tendințele actuale reprezintă una dintre cele mai importante transformări din ultimele decenii. După o perioadă îndelungată în care creșterea consumului părea aproape garantată în multe regiuni ale lumii, producătorii sunt nevoiți să se adapteze unor consumatori care beau mai puțin, aleg alte tipuri de produse și acordă o importanță tot mai mare sănătății și stilului de viață. Potrivit IWSR, piața alcoolului din 2035 va fi semnificativ diferită de cea de astăzi.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți