Cea mai mare organizație a fermierilor la nivel european confirmă o scădere semnificativă a recoltelor de grâu și de rapiță, dar și o scădere vertiginoasă a prețului pentru floarea soarelui, și își exprimă îngrijorarea față de capacitatea producătorilor agricoli europeni de a-și acoperi costurile de producție și de a dispune de capital de lucru.
Organizațiile/asociațiile agricole membre Copa-Cogeca au confirmat că recolta de grâu moale ( utilizat pentru panificație ) este sub așteptări în majoritatea țărilor europene, iar restricțiile privind utilizarea anumitor substanțe și produse chimice pentru combaterea bolilor și dăunătorilor reprezintă un motiv de îngrijorarea suplimentar pentru fermieri.
În ce privește producția de semințe oleaginoase ( rapiță și floarea-soarelui ) și de culturi proteice ( soia, fasole, linte, năut ) producția totală din UE-28 ( incluzând, deci, și Marea Britanie ) este sub 30 de milioane de tone, producția de rapiță pentru obținerea de uleiuri rămâne foarte scăzută, de 17 milioane de tone, în ciuda unei ușoare creșteri comparativ cu anul precedent. În același timp, prețurile pentru floarea-soarelui au scăzut cu 30% față de 2019, din cauza unei evoluții lente a pieței mondiale, dar și a cererii scăzute de ulei de gătit ca urmare a pandemiei Covid-19.
Cauza principală a scăderii recoltelor o reprezintă fenomenele meteorologice nefavorabile ( secetă prelungită și înghețul târziu ). Totodată, la scăderea recoltelor au concurat bolile și atacurile dăunătorilor, tot mai greu de combătut, arată comunicatul Copa-Cogeca, făcând referire, desigur, la interzicerea anumitor substanțe active de către oficialii de la Bruxelles și, într-un cadru mai larg, la strategiile ”Biodiversitate” și ”De la furcă la furculiță”.
“Este esențial să abordăm aceste probleme oferind instrumente eficiente de gestionare a riscurilor și asigurarea faptului că cel puțin 60% din fondurile comunitare alocate pentru Pilonul I sunt rezervate plăților de bază ale PAC ( plăților directe, n.n. ). Dacă fermierilor nu li se oferă fondurile necesare pentru a cumpăra semințe de cereale și toată gama de inputuri ( pesticide și fertilizanți ) de calitate, echilibrul comercial al cerealelor în UE ar putea fi afectat și mai mult, crescând presiunea asupra capacității de aprovizionare a pieței europene din producția internă “, a avertizat Jean-François Isambert, președintele grupului de lucru pentru cereale al Copa-Cogeca.
Președintele grupului de lucru pentru semințe oleaginoase și culturi proteice, Pedro Gallardo, avertizează că „unii producători europeni de floarea-soarelui iau în considerare renunțarea la această cultură. Este indispensabil să regândim sistemul de aprobare a produselor fitosanitare, dacă vrem să evităm ca producătorii de semințe oleaginoase și de culturi proteice să abandoneze aceste culturi, care sunt elemente esențiale ale sistemului lor de rotație a culturilor și care aduc beneficii crescătorilor de animale și contribuie la menținerea biodiversității, să abandoneze din cauză că sunt pur și simplu neprofitabile“.
sursă foto: pexels.com/Despierres Cecile