Primele amprentări genetice la tomate au fost realizate la Buzău / Cercetătorii vor să creeze o bibliotecă virtuală pentru protejarea soiurilor românești

Primele amprentări genetice la tomate au fost realizate la Buzău / Cercetătorii vor să creeze o bibliotecă virtuală pentru protejarea soiurilor românești
Foto Unsplash

Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău a realizat, în premieră, primele amprentări genetice la tomate cu ajutorul unui secvențiator de ultimă generație, un pas important pentru crearea unei biblioteci virtuale a genomurilor și protejarea soiurilor românești, transmite Agerpres.

Potrivit BRGV, extracția ADN-ului vegetal a fost posibilă cu ajutorul unui echipament intrat recent în dotarea instituției și al unor specialiști care au instruit cercetătorii băncii. În prezent, instituția are biobancate peste 20.000 de soiuri de legume, flori și plante aromatice, dintre care aproximativ 4.000 sunt specii de tomate.

„Zilele acestea am făcut primele secvențieri, primele amprentări genetice la tomate. Am reușit să facem asta cu un secvențiator de ultimă generație”, a declarat directorul BRGV, Costel Vînătoru.

Două soiuri românești de tomate, primele analizate

Primele amprentări genetice au fost realizate pe soiurile Valahia și Claudia, obținute în cadrul băncii de resurse genetice. Cercetătorii spun că analiza va ajuta la compararea soiurilor și la protejarea creațiilor românești.

„Am făcut amprentare la soiurile Claudia, Valahia, soiurile care au fost obținute în cadrul băncii, pentru a strânge informații în servere, pentru analiză și comparație”, a explicat Costel Vînătoru.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acestuia, amprentarea genetică reprezintă „forma cea mai înaltă, juridică și științifică” prin care poate fi demonstrată originea românească a unor creații genetice.

Bibliotecă virtuală pentru protejarea resurselor românești

Cercetătorii spun că stocarea datelor într-o bibliotecă virtuală va permite demonstrarea autenticității soiurilor, identificarea caracteristicilor specifice și evidențierea unor particularități genetice importante.

„Poți să spui că ai făcut lucruri minunate când ai o bibliotecă de amprentări genetice, cu toate soiurile amprentate, o bibliotecă virtuală”, a precizat directorul BRGV.

Acesta a atras atenția și asupra problemelor din cercetare, precum lipsa personalului, nevoia de infrastructură și salariile reduse din domeniu.

Rezultatele trebuie recunoscute internațional

Conducerea BRGV susține că următorul pas este acreditarea internațională a băncii de resurse genetice și includerea rezultatelor în circuitul științific mondial.

„Noi avem creații genetice valoroase, dar trebuie să fie și cunoscute”, a subliniat Costel Vînătoru.

Anterior, banca din Buzău a realizat și prima extragere a unei secvențe de ADN vegetal dintr-un soi vechi de vânătă, deschizând drumul către o bibliotecă de amprentare genotipică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți