Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

oi moarte transport pe nave Sursa Foto: Animals International

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nenumărate scandaluri în ultimii ani datorită condiţiilor extreme la care sunt supuse animalele în transportul către ţările de destinaţie. În 2019, 14.000 de oi s-au înecat în largul litoralului românesc al Mării Negre.

„O altă decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români se referă la reluarea exporturilor și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. Este o oportunitate uriașă pentru producătorii români de a avea acces la o piață imensă, dar în același timp vor putea stabili rute comerciale solide și cu alte zone de interes din regiune și Orientul Mijlociu.
Avem nevoie de astfel de măsuri pentru a ne atinge obiectivele ambițioase pe care ni le-am propus în plan economic. Am depășit anul trecut 10 miliarde de dolari în ceea ce privește schimburile economice, dar împreună ne-am stabilit o țintă ambițioasă de 15 miliarde de dolari pe care să o bifăm în următorii ani”, a declarat Marcel Ciolacu la sfârșitul ședinței comune de guvern din Turcia.

Numeroase rapoarte ale Comisiei Europene au atras atenţia asupra actelor de cruzime la care autorităţile române supun animale de fermă în transportul lor în special către ţările din Golful Persic, amintește postul de radio Deutsche Welle într-un articoul publicat anul trecut.

Unul dintre rapoarte vorbeşte despre animalele care trebuie să suporte temperaturi care depăşesc chiar şi 60 de grade Celsius, despre lipsa informaţiilor privind starea de sănătate a animalelor, despre absenţa apei şi măncării, despre supraîncărcarea şi aglomerarea excesivă a navelor şi lipsa oricărui spaţiu pentru animalele care trebuie să îndure aceste condiţii chiar şi câte trei săptămâni până la destinaţie.

Un alt audit, tot al Comisiei Europene, spune că navele înregistrate în România și utilizate pentru exporturile de animale vii sunt complet neadecvate bunăstării şi supravieţuirii animalelor pe mare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa Foto: Animals International

Comentarii

  1. Pai am inteles de ce noi vrem sa facem afaceri cu seicii si cu bascani…ca merg invartelile, aranjamentele, bacsisurile la care ne pricepem foarte bine si nu iti trebuie acte, standarde profesionale, audituri si certificari cu scrobitii de la EU…parca vrem sa ne integram in GCC si nu in EU…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *