Sectorul de creștere a bovinelor din România traversază un declin sever, avertizează liderii federațiilor patronale ale crescătorilor din județele Mureș, Harghita și Covasna. În cadrul unei reuniuni desfășurate la Târgu Mureș, reprezentanții fermierilor au atras atenția că efectivele de animale riscă să ajungă la abator, iar România ar putea deveni dependentă de importurile de lapte în proporție de până la 90%, informează Agerpres.
Principalele cauze ale acestei crize sunt lipsa de predictibilitate contractuală, prăbușirea prețurilor de achiziție la poarta fermei și creșterea explozivă a costurilor cu motorina și alte inputuri energetice.
Producătorii avertizează că efectele pe termen mediu și lung asupra securității alimentare a țării pot deveni ireversibile. Lipsa de lichidități și acumularea datoriilor au împins deja mulți fermieri să trimită animalele la abator, pierzându-se astfel genetică de valoare obținută prin ameliorări derulate în ultimii 15 ani.
Iacob Boca, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine Mureș, subliniază gravitatea situației: „Prognozele indică o reducere iminentă cu 15-20% a efectivului total de bovine la nivel național. O fermă de vaci cu lapte, odată desființată, nu mai poate fi repornită din cauza costurilor enorme de capitalizare. Acest lucru va obliga România ca în maximum 18-24 de luni să importe între 80% și 90% din laptele necesar consumului intern.”
Fermierii reclamă un dezechilibru grav pe lanțul valoric: în timp ce procesatorii au redus unilateral prețurile de achiziție din contracte cu până la 50 de bani pe litru, prețul laptelui la raft în supermarketuri a crescut cu 11-15% în ultimele luni, ajungând chiar și la 10 lei/litru.
În prezent, prețul mediu la poarta fermei a coborât la 2,11 lei/litru, iar micii producători încasează doar 1,80 – 2 lei/litru.
Presiunea financiară este amplificată de explozia prețurilor la combustibil. La un cost de aproximativ 11 lei pentru un litru de motorină și o medie de 2,11 lei obținută pe litrul de lapte, raportul de schimb a devenit imposibil de susținut de către exploatații.
Ionel Chirilă, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), solicită măsuri urgente din partea Guvernului: „Cerem scheme de sprijin dedicate sau o reformă a accizelor și a TVA-ului pentru motorina utilizată în ferme, care reprezintă circa 60% din prețul carburantului, având în vedere că utilajele agricole nu folosesc rețeaua de drumuri publice.”
Liderii federațiilor subliniază că își doresc rezolvarea crizei pe cale pașnică, dar avertizează că, în lipsa unor intervenții legislative și economice rapide din partea Executivului și a Parlamentului, nu este exclusă declanșarea unor proteste la nivel național.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți