Microundele fac parte din viața de zi cu zi, de la cuptorul din bucătărie până la telefoanele mobile și radare. Dar sunt ele periculoase pentru sănătate? Profesorul universitar doctor inginer Ioan Călinescu, de la Facultatea de Chimie Aplicată și Biotehnologii, explică de ce radiațiile de microunde nu sunt ionizante și ce reguli trebuie respectate atunci când încălzim sau gătim mâncarea.
Microundele sunt o formă de radiație electromagnetică. Sunt folosite în cuptoarele cu microunde, dar și în cazul telefoanelor mobile și al radarelor.
Potrivit profesorului Ioan Călinescu, radiațiile de microunde nu sunt ionizante.
„Așa cum este și lumina, așa cum sunt și undele radio, specificul radiației de microunde nu este ionizantă, nu pot să transforme substanțe, nu se degradează substanțe. Microundele în sine nu sunt periculoase și ca dovadă folosim telefonul. El recepționează și emite microunde, folosim televizorul, când nu este prin cablu, semnalul e prin microunde”, a explicat specialistul, potrivit ȘtirileProTV.
Microundele au însă capacitatea de a încălzi materialele, inclusiv alimentele. De aceea, atunci când sunt folosite pentru încălzirea sau gătirea mâncării, trebuie respectate anumite reguli.
Una dintre problemele care pot apărea atunci când gătim o cantitate mai mare de mâncare la cuptorul cu microunde este distribuția neuniformă a căldurii. Unele zone se pot încălzi mai mult, în timp ce altele pot rămâne mai reci.
„Când încercăm să gătim, să avem o porție de mâncare mai mare, distribuția microundelor în cuptor e neuniformă, unele puncte sunt mai fierbinți și altele mai reci. Dacă încălzesc o porție de mâncare la 20 de grade la 40 de grade, neuniformitatea e nesemnificativă, dar dacă gătesc un piept de pui există riscul ca o parte să fie arsă și o parte crudă”, explică Ioan Călinescu.
Nu gătim alimente cu membrană, adică roșie, cârnat ori ou – la cuptorul cu microunde. Și indiferent unde folosim aceste unde, le folosim cu reguli. Inclusiv telefonul, care funcționează tot cu microunde. Spre exemplu, indicere SAR măsoară cantitatea de microunde absorbită de corpul uman la nivelul craniului și la nivelul corpului. Cu cât telefonul e mai performant cu atât doza de microunde e mai mică. De aceea, când achiziționăm un telefon e bine să ne uităm la această caracteristică, numită indice SAR., notează ȘtirileProTV.
Și recipientul în care punem mâncarea contează atunci când folosim cuptorul cu microunde.
Pentru încălzirea alimentelor sunt recomandate recipientele din sticlă sau ceramică. Sticla este inertă și nu interacționează cu alimentele.
Recipientele metalice nu sunt recomandate pentru cuptorul cu microunde, iar în cazul plasticului trebuie acordată atenție tipului de recipient folosit și destinației sale.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți