Piața grâului înregistrează o creștere modestă, pe fondul tensiunilor din zona de conflict a Mării Negre / Pentru prima oară, analiștii vorbesc despre „prima de risc de război”

export grau Sursa foto: Dusan Kostic | Dreamstime.com

Săptămâna aceasta, piața internațională a grâului a cunoscut o ușoară creștere, ca răspuns la tensiunea politică din zona Mării Negre.

Conform celor mai recente cifre din SUA, 49% din cultura de grâu însămânțată este „bună” sau „excelentă”, comparativ cu doar 38% în urmă cu câteva săptămâni – cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani în această etapă.

În același timp, însămânțările din Franța au fost recuperate după un început întârziat, ceea ce a limitat orice creștere a pieței.

Vezi detalii

Contractele futures pentru grâul furajer, din Regatul Unit, au crescut cu 2,3 lire sterline/t, ajungând la 179,5 lire sterline/t, în timp ce contractele futures, pentru mai 2025 au înregistrat o creștere similară, ajungând la 192,40 lire sterline/t, potrivit fwi.co.uk.

În ciuda micii creșteri din această săptămână, Simon Wilcox, de la traderul international de materii prime agricole, Cefetra, a declarat că piața internă britanică este încă „limitată”.

„Chiar dacă avem o recoltă mai mică în Regatul Unit în acest an, au existat unele reporturi din recolta 2023, iar importurile au avut deja loc pentru a compensa orice deficit.

„Nu există nicio îndoială că geopolitica este, din nou, pe ordinea de zi”, a adăugat el. „Dar este greu de știut în ce direcție vor merge lucrurile”.

„Fermierii să încerce să vândă puțin, în zilele în care prețul crește”

Tot în aceeași logică a prudenței vine și declarația lui Matt Darragh, analistul AHDB (Agriculture and Horticulture Development Board).

„Există o ușoară primă de risc de război, luată în calcul”, a declarat Matt Darragh. „Dar este limitată, deoarece atacurile recente ale Rusiei nu au vizat cu adevărat infrastructura de cereale.”

În general, Darragh a declarat că piața grâului a fost „liniștită”.  „Nu au existat multe vânzări din partea fermierilor, iar la nivel global situația se îmbunătățește”, a adăugat acesta.

Potrivit lui Darragh, piețele globale au fost, de asemenea, bine aprovizionate cu cereale din Marea Neagră, deoarece Ucraina a utilizat deja jumătate din plafonul autoimpus de export de 16,2 milioane de tone (menit să păstreze mai multe cereale în țară), iar Rusia se mișcă, de asemenea, „în ritm” pentru a-și expedia cerealele, cu 4 milioane de tone exportate în noiembrie, comparativ cu 3,2 milioane de tone în aceeași lună a anului trecut.

„Sfatul meu este ca fermierii să nu tranzacționeze pe baza a „ce-ar fi dacă”, ci să urmărească îndeaproape piața și să încerce să vândă puțin în zilele în care prețul crește.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *