Păcăleală de 1 aprilie: Un ONG a lansat o ediție piratată a jocului video Dave the Diver, din care a eliminat peștii / Sea Shepherd avertizează asupra pescuitului excesiv

ong, pesti, dave the diver, sea sheperd Sursa foto: Steam

Utilizând „o păcăleală virtuală de 1 aprilie”, asociaţia Sea Shepherd France a lansat luni o versiune piratată a jocului video de mare succes Dave the Diver, care este însă lipsită de peştii pe care utilizatorul ar trebui să îi prindă, pentru a avertiza astfel asupra pericolelor generate de pescuitul excesiv, informează AFP, citată de Agerpres.

Această asociaţie care militează pentru protejarea mediului înconjurător a anunţat că a trimis deja sute de e-mailuri către diverşi creatori de conţinuturi, invitându-i să descarce noul joc, intitulat „The Final Boss”, care, odată lansat, plasează utilizatorul într-un ocean gol.

După un anumit timp, un videoclip începe să ruleze pe ecran şi îl prezintă pe Paul Watson, fondatorul Sea Shepherd, care se adresează pescarilor virtuali.

„În fiecare zi, mii de jucători ca tine golesc virtual mările pentru a pune ceea ce pescuiesc în meniul restaurantelor lor de sushi”, afirmă în el în acest videoclip cu o durată de 30 de secunde. „Sunt aici pentru a vă arăta cine este adevăratul şef suprem….eu! Acum va trebui să vă confruntaţi cu consecinţele faptelor voastre”, adăugă Paul Watson.

Această extensie piratată a jocului, care a necesitat o săptămână de lucru, reprezintă o metodă neobişnuită de comunicare pentru o asociaţie de mediu în universul jocurilor video.

Citește și: Jocul video Mirthwood, combinație de Stardew Valley și Skyrim, va fi lansat în toamnă / Jucătorii vor trebui să decidă: trăiesc ca fermieri pașnici sau urmează calea aventurierului?

„Voiam să transmitem un mesaj către toţi cei care joacă acest joc fără să îşi pună întrebări despre lumea reală”, a explicat Lamya Essemlali, preşedinta Sea Shepherd France, avertizând asupra riscului de „desensibilizare” a pasionaţilor de pescuit virtual, „care consideră peştii ca pe nişte trofee”.

Lansat în iunie 2023 şi dezvoltat de compania sud-coreeană Mintrocket, filială a editorului de jocuri Nexon, Dave the Diver a fost unul dintre succesele surprinzătoare ale anului trecut, cumulând peste 3 milioane de vânzări în şase luni.

Jucătorul întruchipează un scufundător, Dave, care explorează fundurile marine şi prinde peşti în timpul zilei, iar noaptea administrează un restaurant de sushi.

„Este un joc care contravine spiritului de conservare a oceanelor”, deplânge Lamya Essemlali, care aminteşte că „pescuitul excesiv este în prezent ameninţarea numărul unu la adresa supravieţuirii oceanelor”.

Deşi Sea Shepherd France nu a informat în prealabil studioul Mintrocket, aceasta subliniază că jocul original îl parodia la rândul său pe fondatorul asociaţiei prin intermediul personajului John Watson, unul dintre „duşmanii” utilizatorilor şi totodată o dublură digitală nu foarte bine deghizată a fondatorului Sea Shepherd.

În 2022, cu prilejul ZEvent, un maraton caritabil de jocuri video la care au participat mai multe zeci de jucători francezi, asociaţia Sea Shepherd France a obţinut donaţii de 2,5 milioane de euro.




Sursa foto: Steam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *