Mierea de Kissouri/Meli Kissouri, din Grecia, produs protejat la nivel european / Baza meliferă: plante sălbatice care înfloresc toamna

miere, Grecia, Bruxelles, înregistrare foto: biscotto.gr

Comisia Europeană a adăugat, marți, 9 aprilie, mierea de flori „Μέλι Κισσούρι/Meli Kissouri”, originară din Grecia, în registrul denumirilor de origine protejate (DOP), potrivit unei informări a forului de la Bruxelles. 

Baza meliferă pentru produsul „Μέλι Κισσούρι/Meli Kissouri” este vegetația sălbatică de toamnă din regiunea Karystia, mai ales specia Erica manipuliflora,  arbust cu flori de forma unor clopoței. Planta acesta ”înflorește spre sfârșitul verii și începutul toamnei și poate fi găsită, începând de la nivelul mării până la altitudini de 2000 m, în zone stâncoase și nisipoase. Crește uneori în crăpăturile stâncilor, iar florile sunt, în general, de culoare roz sau violet, mai rar, de culoare albă.

Există aproximativ 700 de specii din familia  Ericaceae, dintre care 600 specii sunt situate în Africa de Sud. Celelalte specii se  găsesc în alte parți ale Africii,  în regiunea mediteraneană și în Europa”, potrivit blogului voluntarysimplicity.wordpress.com.

Mierea rezultată  este în stare lichidă sau cristalizată.

Protecția denumirii „Μέλι Κισσούρι/Meli Kissouri” acoperă întreaga zonă geografică a municipiului Karystos, situată în unitatea regională Eubea, care include unitățile municipale Karystos, Kafireas, Marmari și Styra.

„Μέλι Κισσούρι/Meli Kissouri” are un gust ușor amar, este de culoare închisă, cu nuanțe roșu-cupru și aroma sa este intensă și persistentă. Își datorează specificul unui amestec de polen provenit, în mare parte, de la Erica manipuliflora, cu polen de la alte plante sălbatice, fără să fie prezent polen de la speciile cultivate. 

În plus, mierea își datorează specificul și amestecului de boabe de polen cu conținut foarte scăzut de zaharoză. Acesta nu depășește 0,2% și constituie limita inferioară în comparație cu mierea provenită de la alte specii din genul Erica. 

Acest conținut scăzut de zaharoză este atribuit, mai ales, practicilor de creștere a albinelor.

Una dintre regulile esențiale este să nu fie oferită hrană artificială albinelor în perioada de producție a „Μέλι Κισσούρι/Meli Kissouri”, întrucât toate nevoile lor nutriționale sunt acoperite de înflorirea abundentă a plantei Erica manipuliflora din zonă. 

Acest nou produs va fi adăugat la lista celor 1.644 de produse agricole deja protejate. Lista tuturor indicațiilor geografice protejate este inclusă în baza de date eAmbrosia. Informații suplimentare sunt disponibile online pe site-ul web Quality Systems și pe portalul GIView.

foto: biscotto.gr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *