Fasolea verde este un aliment de bază, comun în multe gospodării, de pe întreg mapamondul. Originară din America, acum ea crește în toată lumea, pe tot parcursul anului, dar sezonul de vârf este între mai și octombrie.
Deși are puține calorii, fasolea verde conține mulți nutrienți importanți care oferă o seamă de beneficii pentru sănătate. Leguminoasele sunt bogate în antioxidanți, inclusiv vitamina C, flavonoli, quercetină și kaemferol. Potrivit webmd.com, acești antioxidanți luptă împotriva radicalilor liberi din organism, ceea ce ajută la reducerea daunelor celulare și poate ajuta la scăderea riscului de apariție a anumitor afecțiuni.
Fasolea verde este plină de fibre, ceea ce ajută digestia. Fibrele solubile, în special, pot ajuta la îmbunătățirea sănătății inimii prin scăderea nivelului de colesterol LDL (colesterol rău).
Fibrele din fasolea verde ajută la menținerea sănătății sistemului digestiv. Dacă ai o tulburare digestivă, cum ar fi sindromul colonului iritabil, totuși, anumite tipuri de fibre pot face mai mult rău decât bine, generând gaze, balonare și disconfort intestinal.
Cei cu sindrom de colon iritabil (și alte probleme intestinale) se descurcă adesea mai bine evitând alimentele bogate în cardiohidrați. Ei bine, fasolea verde este un aliment cu conținut scăzut de carbohidrați, ceea ce poate ajuta la ameliorarea simptomelor tulburărilor digestive.
O singură ceașcă de fasole verde are aproximativ o treime din aportul zilnic recomandat de acid folic, o vitamină din grupul B care este necesară pentru creșterea și dezvoltarea embrionilor. Vitamina B ajută la reducerea riscului anumitor malformații congenitale. Femeile care sunt însărcinate trebuie să ia mai mult folat decât cele care nu sunt. În general, adulții au nevoie de 400 micrograme (mcg) zilnic, iar femeile care sunt însărcinate au nevoie de 600 mcg. Cele care alăptează au nevoie de 500 mcg.
Fasolea verde este bogată în vitamina K și conține, de asemenea, o cantitate importantă de calciu. Acești nutrienți sunt benefici pentru menținerea oaselor puternice și sănătoase și pentru reducerea riscului de fracturi.
Aportul de acid folic (vitamin B) nu este important doar în timpul sarcinii, cu ajută și la reducerea depresiei. Când organismul primește suficient folat, acest lucru ajută la reducerea cantității de homocisteină din corp. Prea multă homocisteină poate interfera cu producția naturală de serotonină (hormonul fericirii), dopamină și norepinefrină, hormoni care vă reglează starea de spirit, precum și somnul și apetitul.
Fierul este o parte esențială a globulelor roșii care transportă oxigenul din plămâni către toate celelalte celule din corpul tău. Aportul insuficient de fier poate duce la anemie, care se caracterizează prin oboseală, slăbiciune și amețeli. Fasolea verde oferă o sursă bună de fier pe bază care îți poate asigura cantitatea de care organismul tău are nevoie pentru a evita anemia.
Fasolea verde conține clorofilă, care poate ajuta la încetinirea creșterii tumorilor canceroase și la reducerea riscului de cancer. Cerectătorii încă studiază beneficiile anti-cancer ale clorofilei.
O singură ceașcă de fasole verde proaspătă conține aproximativ 25% din aportul zilnic recomandat de vitamina C. De asemenea, are aproximativ 15% din aportul zilnic recomandat de vitamina A, o vitamină necesară pentru sănătatea ochilor, precum și 33% din aportul zilnic recomandat de folat, care este vital pentru prevenirea defectelor tubului neural la bebeluși, în viața intrauterină.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți