Peste 70% dintre respondenți sunt de acord că UE, prin intermediul PAC, își îndeplinește rolul de a furniza alimente sigure, sănătoase și durabile de înaltă calitate. Acest lucru demonstrează o înțelegere clară și o conștientizare acută a rolului-cheie pe care îl joacă politicile agricole ale UE, conform celui mai recent sondaj Eurobarometru, informează Comisia Europeană, joi, 9 ianuarie.
Sprijinul pentru Politica Agricolă Comună (PAC) a UE a atins un nivel fără precedent. Gradul de sensibilizare a opiniei publice cu privire la PAC se află la cel mai ridicat nivel din 2007, 78% dintre respondenți declarând că sunt la curent cu politica agricolă comună a UE.
Majoritatea cetățenilor UE consideră că UE, prin PAC, își îndeplinește rolul de a asigura în orice moment o aprovizionare stabilă cu alimente (81%). În plus, aproximativ șapte din zece respondenți consideră că PAC contribuie la gestionarea durabilă a resurselor naturale (72%), la dezvoltarea cercetării și a soluțiilor digitale în sprijinul sectoarelor agricol și alimentar (71%) și la consolidarea rolului agricultorilor în lanțul alimentar (70%). În plus, stimularea investițiilor și a creșterii economice și crearea de locuri de muncă în sectoarele agricol și alimentar (70 %), sprijinirea combaterii schimbărilor climatice (70 %) și asigurarea unor prețuri rezonabile la alimente (69 %) sunt, de asemenea, contribuții esențiale ale PAC, potrivit cetățenilor. Mai mult de șase din zece respondenți consideră, de asemenea, că PAC contribuie la reducerea disparităților regionale (66 %) și încurajează tinerii să se angajeze în sectorul agricol (63 %).
Sondajul relevă, de asemenea, o apreciere puternică a agricultorilor în rândul cetățenilor UE, 92% dintre aceștia afirmând că, în UE, agricultura și zonele rurale sunt importante pentru viitorul nostru, 52% considerându-le „foarte importante”. Mai mult de jumătate (56%) indică faptul că nivelul sprijinului financiar acordat de UE agricultorilor pentru a contribui la stabilizarea veniturilor acestora este corect, ceea ce reprezintă o creștere de zece puncte procentuale față de 2022 și cel mai ridicat nivel din 2013. Aproape nouă din zece respondenți (88%) sunt în favoarea continuării acordării de subvenții de către UE fermierilor pentru efectuarea de practici agricole benefice pentru climă și mediu. Rezultatele arată, de asemenea, că 62% sunt de acord că agricultura a avut deja o contribuție majoră la combaterea schimbărilor climatice.
În ceea ce privește prioritățile și așteptările, o majoritate covârșitoare a respondenților a răspuns că sunt importante asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente în UE în orice moment (94%), asigurarea unor prețuri rezonabile la alimente pentru consumatori (92%), asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale (91%) și consolidarea rolului agricultorului în lanțul alimentar (90%).
Acordurile comerciale ale UE sunt considerate în general un succes de către europeni, marea majoritate considerând că acestea aduc beneficii semnificative agriculturii și consumatorilor din UE. Mai exact, 76% sunt de acord că aceste acorduri asigură diversificarea piețelor și a aprovizionării cu produse agricole în UE. Mai mult de șapte din zece persoane consideră că aceste acorduri comerciale sporesc exporturile de produse agricole ale UE în întreaga lume (73%) și că promovează standardele de muncă și de mediu ale UE, inclusiv bunăstarea animalelor pentru producția agricolă în alte țări (71%).
În ceea ce privește cunoașterea etichetelor europene de calitate, majoritatea europenilor (56%) recunosc logo-ul agriculturii ecologice, în timp ce logo-urile indicațiilor geografice protejate (IGP) și denumirilor de origine protejate (DOP) ar putea beneficia de o recunoaștere mai largă.
Acesta este cel de-al optulea sondaj Eurobarometru privind „Europenii, agricultura și PAC”, realizat în toate cele 27 de state membre ale UE între 13 iunie și 8 iulie 2024. 26 349 de respondenți din diferite grupuri sociale și demografice au fost intervievați în limba lor națională. Sondajul oferă o imagine de ansamblu asupra atitudinii europenilor față de agricultură și PAC.
Pentru perioada 2021-2027, UE aa locat politicii agricole comune fonduri în valoare de 387 de miliarde EUR. Banii provin din două fonduri diferite: Fondul european de garantare agricolă (FEGA), care a fost stabilit la 291,1 miliarde EUR (în prețuri curente); și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), care se ridică la 95,5 miliarde EUR.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți