Țara Făgetului este o microregiune din partea de est a județului Timiș, formată din 12 comune și orașul Făget, de unde îi vine și numele. Una dintre aceste comune, Margina a reușit să autorizeze și să deschidă două Puncte Gastronomice Locale, în Margina-sat, în gospodăria de la stâna familiei Fântână, și la Coșteiu de Sus, la Emilia Popa.
Deschiderea acestor două puncte gastronomice reprezintă o oportunitate bună de promovare a zonei, cunoscută deja pentru brandul „Mic dejun la Margina”, lansat în 2017.
Cele două locații oferă vizitatorilor și turiștilor ocazia de a accesa în mod permanent bucătăria tradițională locală.
„Sunt niște pași foarte importanți pentru noi. Doream de mult aceste Puncte Gastronomice Locale. Sunt două familii care au avut curaj să încerce ceva nou, care ne-au fost alături de la începutul proiectului Mic dejun la Margina. La fel ca și noi, pe parcurs, au prins tot mai mult curaj. Nu am renunțat și am încercat de fiecare dată să aducem ceva nou grupurilor care ne-au vizitat. Aceste locații sunt deschise pe tot parcursul anului, doar că aceste gazde își duc traiul de zi cu zi, merg la muncă, stau acasă doar în momentul în care vor avea cereri. Dacă sunt cereri, va fi zilnic, clar”, a spus Damaris Sivu, ghid la Infocentrul Turistic de la Margina.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Femilia-popa-1024x768.jpg)
Mâncare la Emilia Popa FOTO Mic dejun la margina
În Punctele Gastronomice Locale de la Margina se prepară și se servește masa, pe bază de rețete tradiționale, cu resurse locale. Și aici meniul cuprinde o gamă redusă de preparate, care sunt realizate de proprietar și de membrii familiei acesteia. Emilia Popa spune că gospodăria ei a fost vizitată în 2023, anul Capitalei Culturale Europene, de peste 400 de oaspeți.
„Turiștii sunt încântați. Îmi dau seama că sunt încântați, pentru că revin. Și odată ce revine un om, înseamnă că i-a plăcut, că a fost bun ceea ce am pus pe masă. Suntem într-o curte gospodărească, unde cântă cocoșul, dincolo paște vaca, se aude porcul, sunt puii pe lângă. Dar este bine. Aș dori să vină cel puțin cum au venit până acum. Și nu au venit numai din țară. Am deja și din străinătate care revin. Am avut și din Slovacia, din Cehia, Germania, chiar și din America. Este plăcut să vezi că vine omul și gustă preparatul tău, iar când vezi că s-a golit tava, e ceva minunat pentru bucătar”, a declarat Emilia Popa.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Ftanti-emilia-popa-1024x576.jpg)
Emilia Popa FOTO Mic dejun la margina
În casa Emiliei Popa se pot consuma preparate precum sarmale cu mămăligă, supă de tăiței, ciorbă de salată verde, urzici cu ou de prepeliță, cârnați colac, crumpi pireu și carne cu ou. De asemenea, deserturile tradiționale, ca turtă neagră, clătite bănățene și cornulețe fragede, îndulcesc oaspeții.
La Stâna la Fântâna de la Margina, în meniu se găsesc ciorbă de berbecuț, ciorbă de fasole cu afumătură de porc, friptură din carne de berbecuț, cârnați de porc, cartofi pârgăluiți, cârnați de porc afumați, slănină de porc afumată, untură pe pâine, drob de miel, ouă fierte, legume de sezon, dulceață de prune, salată de vinete, balmoș și pâine de casă.

Punct gastronomic local FOTO Stâna la Fântâna
Oferta de brânzeturi și lactate este foarte îmbietoare: telemea, caș de oaie copt la soare, urdă, cremă de brânză cu gogoșar sau cremă de urdă cu ou. La desert veți găsi cornulețe cu dulceață de prune, turtă cu mure, plăcintă cu urdă și morândău.
În prezent, în comuna Margina sunt disponibile mai multe structuri de cazare certificate, locații de servit masa și au loc permanent evenimente de promovare a zonei, punctul de plecare al acestei dezvoltări turistice fiind reprezentat de produsul turistic Mic dejun de la Margina, lansat de comunitatea locală în anul 2017.
În primii trei ani de la lansarea sa, proiectul a determinat creşterea numărului de turişti în destinaţie de la zero (cât era în 2017) la peste 5.000 de vizitatori provenind din ţară şi din întreaga lume. Proiectul a pornit de la câteva obiective turistice existente în satele comunei Margina – Biserici de lemn, Muzeul Satului Sinteşti – şi un grup restrâns de producători locali, ajungând în timp să determine crearea primului brand turistic din judeţul Timiş: Mic dejun la Margina.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Femilia-popa3-1024x577.jpg)
Emilia Popa FOTO Mic dejun la margina
Cei de la Margina oferă și plimbări cu căruțele trase de cai, în liniștea pădurii, de aproximativ 18 kilometri.
De asemenea, proiectul a încurajat mai mulţi producători locali să îşi dezvolte afacerile, iar investitorii nu au întârziat să apară, fiind deschise mai multe pensiuni în zonă.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fla-margina.jpg)
Cu căruța la Margina FOTO Mic dejun la Margina
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți