De ce copiii fac din ce în ce mai mult o boală a vârstnicilor? În căutarea explicațiilor pentru creșterea bruscă a cazurilor de diabet de tip 2 la cei mici

Rezistența la insulină

În cazul diabetului de tip 2, organismul întâmpină dificultăți în utilizarea eficientă a insulinei. Acest hormonă vital, produs de celulele beta din pancreas, ajută glucoza din sânge să intre în celulele musculare, în grăsime și ficat, unde este utilizată ca sursă de energie. Însă, uneori, aceste celule își pierd treptat capacitatea de a răspunde la insulină, ceea ce obligă celulele beta să producă tot mai multă insulină. Dacă celulele beta nu pot ține pasul, nivelurile de glucoză din sânge încep să crească, ducând la un diagnostic de prediabet și, în timp, la diabet.

În trecut, diabetul de tip 2 nu apărea de obicei până la o vârstă adultă înaintată. Însă, acum, cazurile în rândul tinerilor americani cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani cresc rapid. Din 2002-2003, diagnosticările s-au dublat, de la 9 la 100.000 de tineri la 17,9 la 100.000 în 2017-2018. Dacă aceste rate în creștere persistă, se estimează că numărul cazurilor de diabet de tip 2 în rândul tinerilor va exploda de la 28.000 în 2017 la 220.000 în 2060.

Factori asociați cu rezistența la insulină

Diferiți factori au fost asociați cu rezistența la insulină în copilărie sau adolescență, cum ar fi obezitatea, inactivitatea și factorii genetici, conform unei analize a cauzelor diabetului de tip 2 la tineri, publicată în Annual Review of Medicine în 2022. Boala tinde să fie ereditară, indiferent de rasă sau etnie, ceea ce sugerează că genele au un rol important.

Obezitatea este, de asemenea, un factor care contribuie. Copiii au, de asemenea, o probabilitate mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 dacă mama lor suferă de boală sau a dezvoltat diabet gestational în timpul sarcinii. O teorie este că expunerea fătului la diabetul matern în timpul sarcinii poate stimula schimbări metabolice după naștere.

Pubertatea are, de asemenea, o influență semnificativă: majoritatea cazurilor sunt diagnosticate după debutul acesteia. În timpul pubertății, tinerii experimentează temporar rezistență la insulină, în mare parte din cauza creșterii hormonilor, spune Linder. Majoritatea tinerilor compensează această rezistență tranzitorie secretând mai multă insulină. Însă, din motive care nu sunt încă lămurite, o subpopulație de adolescenți nu o face. „Când se confruntă cu acest test de stres al pubertății, nu pot crește secreția de insulină suficient pentru a compensa”, spune Linder. „Și probabil de aceea dezvoltă diabet de tip 2”. O analiză care a examinat tendințele diabetului de tip 2 din 2002 până în 2018 a identificat că vârsta maximă pentru diagnosticare era de 16 ani la băieți și fete.

Ghidurile Asociației Americane de Diabet recomandă ca medicii să testeze pentru depistarea bolii tinerii supraponderali sau obezi începând de la 10 ani sau odată cu debutul pubertății, oricare ar avea loc mai întâi, dacă prezintă unul sau mai mulți factori de risc. Printre aceștia se numără antecedente familiale ale bolii sau semne de rezistență la insulină.

Semnul de pe corp care ar trebui să te trimită la medic

În timpul examinărilor, medicii pot căuta un semn vizibil de rezistență la insulină, o afecțiune a pielii asociată numită acanthosis nigricans, explică Paulina Cruz Bravo, medic și cercetător în domeniul diabetului la Facultatea de Medicină a Universității din Washington, în St. Louis. Modificările pielii tind să apară în zona gâtului sau de-a lungul pliurilor pielii, inclusiv la axile, coate și genunchi. „Stratul superior al pielii se îngroașă. Este descris ca având un aspect catifelat al pielii —este mai întunecat în comparație cu pielea din alte locuri”.

Grăsimea viscerală este un alt semn care să te îngrijoreze

Locul în care un adolescent depozitează kilogramele în plus contează, de asemenea, deoarece rezistența la insulină a fost asociată cu un tip de grăsime numită viscerală, spune Alaina Vidmar, endocrinolog pediatric la Spitalul de Copii din Los Angeles. Spre deosebire de tipul de grăsime mai comun, numită subcutanată și care se simte prin ciupirea taliei, grăsimea viscerală înconjoară ficatul și alte organe vitale, crescând riscul de diabet de tip 2, boală hepatică grasă și alte afecțiuni.

„Ai nevoie ca ficatul să proceseze glucoza pentru a putea folosi bine insulina”, spune Vidmar. „Și dacă este plin de grăsime, nu poate face asta”. Boala hepatică grasă, care a fost asociată atât cu obezitatea cât și cu diabetul de tip 2, este mai frecventă la adulții hispanici, urmați de cei albi și de cei de culoare, conform unei meta-analize care analizează 34 de studii.

Scanările imagistice ar fi metoda ideală pentru a identifica extinderea și localizarea grăsimii viscerale la adolescenți, afirmă Vidmar. Însă, având în vedere că scanarea de rutină ar fi costisitoare, medicii pot măsura în schimb circumferința taliei unui adolescent, „un marker substitut excelent”, spune ea.

Riscul de diabet nu depinde doar de cantitatea de grăsime pe care o ai, ci și de locul în care o ai. Persoanele cu formă de „măr”, cu cea mai mare parte a grăsimii în abdomen, au un risc mai mare de diabet decât cele cu formă de „pară”, care acumulează grăsimea sub piele, în special în zona șoldurilor.

Chiar și așa, obezitatea reprezintă doar o parte din profilul de risc al diabetului de tip 2, reflectând complexitatea înțelegerii fiziopatologiei bolii cu debut în tinerețe. Aproximativ un sfert dintre tinerii cu diabet de tip 2 nu sunt obezi, conform unei meta-analize publicate în 2022 în JAMA Network Open. Tinerii asiatici sunt cei mai puțin predispuși să fie obezi; aproximativ o treime nu îndeplinesc criteriile de obezitate.

În plus, deși obezitatea și rezistența la insulină cresc riscul de a dezvolta diabet, acești factori singuri nu prezic dacă un adolescent va ajunge să fie diagnosticat cu boala, conform autorilor analizei din Annual Review of Medicine. În schimb, aceștia subliniază rolul deteriorării funcției celulelor beta.

Într-un studiu la care au participat 699 de tineri cu diabet de tip 2, medicamentul antidiabetic standard, metformina, a controlat nivelurile de glucoză din sânge doar la aproximativ jumătate dintre participanți. Medicația a fost mai puțin eficientă în rândul tinerilor de culoare, din motive care nu sunt clare, conform cercetătorilor. O altă analiză a aceleiași populații studiate a identificat o scădere anuală a funcției celulelor beta de între 20% și 35% la tinerii diabetici, comparativ cu studii anterioare care arătau o scădere anuală de între 7% și 11% la adulții diabetici.

„Ceea ce vedem la tineri este o boală mult mai agresivă”, spune Elizabeth Mayer-Davis, epidemiolog la Universitatea din Carolina de Nord, Chapel Hill, care studiază diabetul pediatric. „Nu se compară cu diabetul de tip 2 la adulți”.

Complicații

La adolescenți și tineri, diabetul de tip 2 se dezvoltă într-un ritm mai rapid și cu complicații mai severe, ceea ce face necesară o intervenție imediată. Potrivit cercetărilor, incidența complicațiilor precum hipertensiunea, retinopatia diabetică (afectarea retinei), nefropatia (afectarea rinichilor) și neuropatia (afectarea nervilor) este mai mare la cei tineri decât la adulți. De asemenea, diabetul de tip 2 în rândul tinerilor este asociat cu un risc crescut de boli cardiovasculare și mortalitate prematură.

Există, de asemenea, dovezi că adolescenții și tinerii cu diabet de tip 2 au mai multe dificultăți în gestionarea bolii lor, inclusiv în aderarea la tratamentele medicamentoase și în menținerea unui stil de viață sănătos. Aceasta poate fi datorită lipsei de educație adecvată despre diabet, provocărilor psihosociale și impactului emoțional al unui astfel de diagnostic la o vârstă tânără.

Concluzie

Diabetul de tip 2 reprezintă o problemă în creștere în rândul tinerilor, cu impacturi semnificative asupra sănătății lor pe termen lung. Este necesară o abordare integrată, care să includă intervenții timpurii, educație, sprijin familial și tratamente adecvate, pentru a încetini progresia bolii și pentru a preveni complicațiile. Totodată, cercetările viitoare sunt esențiale pentru a înțelege mai bine factorii de risc și pentru a dezvolta strategii mai eficiente de prevenție și tratament.